Materialele noi extind opțiunile terapeutice.

Originally published in Compendium, an AEGIS publication.

Materials Continue to Expand Dentistry’s Options by Gerard Kugel, DMD, MS, PhD.
Originally published in Compendium of Continuing Education in Dentistry 33(1), January 2012.
Copyright © 2012 to AEGIS Communications. All rights reserved.
Traducere, redactare şi adaptare: Asist. Univ. Dr. Blanka Petcu

Varietatea de materiale continuă să extindă opţiunile stomatologiei

 
[fb-like]
 
Stomatologia a oferit întotdeauna clinicienilor varietate: varietate în tehnică, varietate în discipline, varietate în echipament, varietate în materiale. Materialele oferă în mod special clinicienilor diverse opţiuni, adaptate stilului şi necesităţilor specifice fiecărui practician. Sfera materialelor dentare continuă să se extindă şi să se îmbunătăţească, cu noi opţiuni care apar cu o viteză fără precedent.

Printre nenumăratele îmbunătăţiri care au loc în rândul materialelor se numără şi faptul că multe devin tot mai versatile şi mai prietenoase pentru utilizatori. Deşi aceasta reprezintă în mod cert un beneficiu pentru clinician, adesea pentru producători constituie un act de echilibristică să producă materiale noi care sunt simplu de utilizat, dar fără sacrificarea proprietăţilor fizice. Speranţa este că noul material este mai puternic, mai durabil şi că oferă o estetică îmbunătăţită.

De-a lungul anilor, stomatologia a experimentat un număr de produse şi tehnici noi, introduse cu multă promovare, dar, din păcate, în timp au dus la un eşec semnificativ. Este responsabilitatea clinicienilor să revizuiască dovezile, pentru a determina dacă un nou material este corespunzător pentru pacienţii lor. Nu este o sarcină uşoară, dată fiind viteza cu care aceste noi produse sunt lansate pe piaţă.

Progresul rapid al materialelor este un proces continuu de mai multe decenii. Din anii ’70 mulţi clinicieni au început să folosească materiale restauratoare fizionomice directe şi indirecte. Ideea de a utiliza un material mai estetic pentru a obţine rezultate funcţionale a fost agreată atât de pacienţi, cât şi de medici. De atunci, materialele au continuat să evolueze.

În sfera materialelor restauratoare directe fizionomice, industria asistă la introducerea şi îmbunătăţirea continuă a nanocompozitelor, a agenţilor adezivi autogravanţi, autoadezivilor şi a compozitelor fluide bulk-filled. Pentru restaurările fizionomice indirecte, apariţia noilor materiale ceramice, combinate cu cimenturile îmbunătăţite, a permis dentiştilor să intensifice semnificativ rezultatele lor estetice. Aceasta, alături de evoluţia tehnologiei computerizate susţinătoare, a adus în timp designul şi frezarea în cabinet a coroanelor complete şi a restaurărilor ceramice pluridentare la un standard înalt. Ca rezultat, scanarea CAD/CAM şi sistemele de frezare au devenit o realitate clinică practică pentru practicienii dentari în scopul realizării restaurărilor în cabinet.

În domeniul stomatologiei pe implante, tehnologia CAD/CAM a permis producerea coroanelor cu rezistenţă şi densitate crescută, alături de fabricarea bonturilor de implante şi a ghidajelor chirurgicale. Această tehnologie a permis, de asemenea, producţia de rutină a şabloanelor chirurgicale şi a ajutat la îmbunătăţirea planificării tratamentului.

Simultan, s-au înregistrat inovaţii continue ale materialelor restauratoare estetice. Ceramicele monobloc se pot opune acum stresului masticator, precum şi distrucţiei induse în cursul frezării. Monoblocurile de primă generaţie fabricate din material ceramic feldspatic au fost înlocuite pe scară largă cu ceramica ranforsată cu dioxid de siliciu (feldspar, leucit şi disilicat de litiu), non-siliciu (alumina şi zirconia) şi o combinaţie de materiale pe bază de răşini şi ceramici, ducând la o creştere de 3-11 ori a rezistenţei flexurale.

Introducerea noilor materiale şi tehnici capabile să surclaseze predecesorii acestora promovează creativitate şi ingeniozitate în domeniul stomatologic. Companiile de echipamente dentare încearcă în mod constant să îşi actualizeze tehnologia pentru a adapta materialele noi şi îmbunătăţite lansate pe piaţă. Pe măsură ce nivelul inovaţiei continuă, practicienii dentari şi pacienţii deopotrivă se bucură de aceste beneficii.
„Clinical materials reviews” reuneşte o serie de articole realizate succint, informativ, fiind concentrate asupra unei varietăţi de materiale dentare inovatoare; sunt articole de analiză ce explorează progresele recente înregistrate în ceea ce priveşte răşinile directe, dioxidul de zirconiu, materialele provizorii, disilicatul de litiu şi restaurările CAD/CAM.

Nota redacţiei: seria de articole „Clinical materials reviews” va putea fi vizualizată doar pe site-ul revistei, pe parcursul lunii martie.

Despre autor:

Gerard Kugel, DMD, MS, PhD
Associate Dean for Research
Professor of Prosthodontics and Operative Dentistry
Tufts University School of Dental Medicine
Boston, Massachusetts


written by

The author didn‘t add any Information to his profile yet.

Comments are closed.

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!