Adevăr sau Provocare?

Respectarea ”la virgulă” a legislației referitoare la sterilizarea instrumentarului medical refolosibil

Asigurarea unui act medical de calitate, aceasta este prioritatea oricărei echipe medicale. Pregătirea medicilor stomatologi și profesionalismul lor, deși necesare, nu sunt însă și suficiente,  existând  mai multe condiții ce trebuie îndeplinite, printre care și măsurile obligatorii de protecție împotriva infecțiilor: curățenie, dezinfecție și sterilizare. În plus, rulajul mare de pacienţi într-un cabinet stomatologic sau într-o clinică stomatologică determină creşterea încărcăturii microbiene în spațiile respective.

Cabinetele de medicină dentară trebuie să îndeplinească exigențele și normele sanitare în vigoare pentru a funcționa în cadrul legii (Ordinul nr. 916/2016 emis de Ministerul Sănătăţii), care spune că toate unităţile sanitare (spitale, cabinete) care folosesc instrumentar refolosibil au obligaţia să-l sterilizeze după fiecare utilizare, iar eficacitatea trebuie verificată şi dovedită periodic prin teste pentru fiecare ciclu de sterilizare.

Sunt ADEVĂRURI care nu pot fi ignorate. PROVOCĂRILE cabinetelor stomatologice sunt mari la acest capitol, dar pot fi gestionate corespunzător prin consultanță specializată.


Photo: Shutterstock
ADEVĂR:

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la nivel european, circa 37.000 de decese survin ca o consecinţă directă a infecţiilor nosocomiale. Specialiştii OMS avertizează că bacteriile devin tot mai rezistente la antibiotice, mai ales în ţările din estul Europei, iar unităţile medicale reprezintă mediul în care microorganismele se înmulţesc şi răspândesc cel mai uşor. 20%-30% dintre infecţiile nosocomiale ar putea fi prevenite printr-o igienă riguroasă, care respectă legislația în vigoare.

PROVOCARE:

Peste 15.000[1] de cabinete stomatologice trebuie să țină pasul cu schimbările legislative din domeniu și să respecte toate normele de curățenie, dezinfecție și sterilizare prevăzute.


ADEVĂR:

Prevenirea infecțiilor în stomatologie este un subiect important la nivel mondial. Cavitatea orală este habitat pentru un număr mare de microorganisme oportuniste și patogene, care pot constitui un risc pentru contaminarea încrucișată și chiar pot provoca infecții sistemice.

Căile de contaminare poate fi bidirecționale. Un microorganism infecțios poate fi transferat de la pacient la membrii echipei medicale, dar și invers, de exemplu prin mâinile echipei medicale. Mai mult decât atât, o altă asociație infecțioasă este transferul de agenți patogeni de la pacient la pacient, fără medierea personalului medical, ci mai degrabă printr-unul din dispozitivele sau instrumentele utilizate în timpul procedurilor stomatologice. Acest lucru este posibil ca urmare a sterilizării necorespunzătoare a instrumentelor dentare sau a dezinfectării defectuoase a unității stomatologice.

Cu toate acestea, nu există statistici exacte cu privire la rata de transmitere a tuturor virusurilor și bacteriilor în cabinetele stomatologice.

PROVOCARE:

În absența datelor exacte, echipa medicală trebuie să fie pe deplin conștientă de riscul de diseminare a microorganismelor potențial periculoase și să se asigure că toate procedurile eficiente de control al infecțiilor sunt respectate.

Pe lângă prevenirea afecțiunilor prin vaccinare, acestea includ igiena mâinilor, protocoale de dezinfecție și sterilizare a instrumentarului medical, precum și procedurile de urgență în caz de accidente. Aceste proceduri scad substanțial riscul de transmitere a microorganismelor. Fiecare pacient trebuie tratat ca potențial infecțios.


Photo: istock

ADEVĂR:

În ultimii ani, a crescut teama faţă de pericolul reprezentat de agenţii virali şi microbieni periculoşi (cum ar fi viruşii hepatitelor B şi C, HIV, bacilul Koch – tuberculoză sau treponema pallidum – sifilis).

Incidența la nivel mondial a demonstrat că virusul hepatitei B prezintă cel mai mare risc de transmitere în cadrul procedurilor stomatologice.[2]

Peste 1,4 milioane de români au hepatită B şi C, conform Asociaţiei Europene a Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice (ELPA).

PROVOCARE:

Garantarea 100% că pacienții sunt în siguranță absolută în toate etapele tratamentului stomatologic.


ADEVĂR:

Conform legii, eficacitatea sterilizării ar trebui verificată lunar prin testele bacteriologice și chimice pentru fiecare ciclu de sterilizare.

În caz contrar, există riscul aplicării de amenzi de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoanele juridice.

PROVOCARE:

Respectarea întocmai a legislației, cu atât mai dificilă ținând cont de personalul limitat și de presiunea pe eficiență.

[1] Sursa: Institutul de Statistică – 2015
[2] https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3375115/

PROVOCĂRILE DUMNEAVOASTRĂ, MISIUNEA NOASTRĂ


Stericycle România vine în întâmpinarea nevoilor de conformitate cu legislația națională ale cabinetelor stomatologice, oferind serviciul de efectuare și  livrare a testelor de verificare a sterilizării, atât pentru pupinel, cât și pentru autoclav.

Acest serviciu include:

  • furnizarea și livrarea testelor bacteriologice de sterilizare
  • preluarea testelor și analiza acestora prin intermediul unui laborator autorizat de Ministerul Sănătații
  • transmiterea către beneficiar a buletinului de analiză emis de laborator

 

Câștig dublu:
Cu ajutorul echipei noastre, pacienții dumneavoastră vor avea garanția că au apelat la o unitate medicală ce ia toate măsurile necesare pentru a-i proteja de posibile infecții, iar dumneavoastră veți câștiga timp prețios și certitudinea faptului că sunteți în deplină conformitate cu cerințele legislative.

Pentru informații suplimentare sau solicitarea serviciului, sunați la 021.457.09.75 sau trimiteți e-mail pe adresa info-ro@srcl.com.

written by

The author didn‘t add any Information to his profile yet.

Comments are closed.

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!