Caz de periimplantită – metodă terapeutică

Originally published in Compendium, an AEGIS publication.

Tratarea periimplantitei prin utilizarea unei proceduri combinate regeneratoare/rezective: prezentare de caz

Treating Peri-Implantitis Using a Combined Regenerative/Resective Procedure: A Case Report by Brock Lorenz, DMD; and Taeheon Kang, DDS, MS. Originally published in Compendium of Continuing Education in Dentistry 34(4) April 2013. Copyright © 2013 to AEGIS Communications. All rights reserved. Traducere, redactare şi adaptare: Asist. Univ. Dr. Blanka Petcu

Rezumat

Scopul acestui articol constă în descrierea unei proceduri combinate regeneratoare/rezective utilizată în tratamentul periimplantitei. Cazul prezintă periimplantită indusă de excesul de ciment şi un defect sub formă de dehiscenţă consecutivă combinată circumferenţială şi vestibulară. Tratamentul chirurgical a constat în rezecţia minimă a vârfurilor osoase interproximale şi regenerarea osoasă ghidată ulterioară. Rezultatul clinic la 12 luni a fost reprezentat de rezoluţia periimplantitei (lipsa profunzimilor de sondare patologice, a sângerării la sondare şi a supuraţiei), dovada radiologică a umplerii osoase a defectului şi o oarecare recesiune, care din punct de vedere clinic era acceptabilă pentru pacient.

Una dintre complicaţiile biologice frecvent asociată implanturilor dentare este periimplantita. Periimplantita este definită ca un proces inflamator ce afectează ţesuturile din jurul unui implant osteointegrat în funcţiune, ducând la pierderea osului de susţinere.1 Progresia unei asemenea pierderi osoase poate conduce la un eventual eşec al implantului.

Peri-implantita poate apărea datorită diferiţilor agenţi cauzatori, inclusiv adaptarea deficitară a restaurării, malpoziţia implantului, complicaţiile tehnice, plasarea traumatică şi cimentul excesiv neînlăturat după restaurarea implanturilor.2 Wilson a arătat că cimentul dentar în exces s-a asociat cu semne de periimplantită, iar la îndepărtarea acestuia, semnele de periimplantită s-au remis la 74% dintre implanturile testate.3 Wadhwani a arătat că numeroase cimenturi frecvent utilizate la cimentarea protezelor cu sprijin implantar sunt nedetectabile radiologic.4

Recent s-a raportat că incidenţa inflamaţiei cronice a ţesuturilor moi şi dure din vecinătatea implanturilor după 5 ani variază între 8,6-9,7% şi se poate dezvolta în câteva luni de la inserarea implanturilor sau la câţiva ani postoperator.5,6 Modalităţile terapeutice utilizate actualmente includ modificarea microflorei, precum şi tehnicile rezective şi regeneratoare. S-a demonstrat recent că terapiile antimicrobiene produc rezultate neprevizibile şi greu de menţinut.7 Tehnicile chirurgicale, inclusiv regenerarea osoasă ghidată (GBR) s-au dovedit a fi mai predictibile în corectarea defectelor periimplantare; totuşi, există ample dezbateri cu privirea la osteointegrarea osului grefat la suprafaţa implantului afectat.8

Obiectivele finale ale unor asemenea terapii includ reducerea încărcăturii bacteriene şi restabilirea sănătăţii clinice periimplantare. Rezultatele recente indică faptul că natura defectului osos din jurul unui implant cu periimplantită poate avea impact semnificativ asupra rezultatului terapeutic aşteptat.9

S-au descris diverse tehnici pentru a trata boala parodontală asociată cu pierdere de ataşament, incluzând abordări chirurgicale şi nechirurgicale. Dintre aceste tehnici, rezecţia osoasă este deseori considerată o abordare „compromis” din prisma faptului că reduce profunzimea pungii, însă în detrimentul osului de susţinere. Conform Ochsenbein, “obiectivul primar al chirurgiei osoase este acela de a înlătura cantitatea minimă de os care va întruni necesităţile unei forme arhitecturale adecvate.”10 Deşi actualmente este general acceptat faptul că este preferabilă redobândirea ataşamentului prin utilizarea grefării şi/sau a factorilor de creştere, în unele situaţii, rezecţia osoasă este o metodă eficientă de reducere a profunzimii pungii. Un studiu recent care implica rezecţia defectelor periimplantare a arătat rezoluţia completă a simptomelor de periimplantită la 58% dintre cazuri după 2 ani.11

Această prezentare de caz demonstrează utilizarea GBR în combinaţie cu rezecţia selectivă pentru a repara defectul osos rezultat din periimplantită.

Prezentare de caz

Un bărbat de 40 ani, cu istoric medical necontributiv, s-a prezentat cu acuzele principale de disconfort, coloraţie şi sângerare la periaj în jurul implantului restaurat în poziţia premolarului 2.5. Pacientul a raportat faptul că implantul fusese inserat în urmă cu 18 luni, fiind restaurat ulterior cu coroană unidentară, metalo-ceramică (porcelain-fused-to-metal, PFM), cu fixare prin cimentare. Radiografiile au evidenţiat pierdere osoasă într-o manieră care sugera prezenţa periimplantitei (fig. 1). Profunzimile de sondare variau între 8-10mm, cu hemoragie moderată la sondare şi supuraţie (fig. 2).

Opţiunile alternative pentru îndepărtarea implantului cu grefarea ulterioară şi plasarea unui alt implant în viitor, terapia pur rezectivă şi intervenţia nechirurgicală au fost deopotrivă prezentate, dar respinse de pacient. Pacientul era conştient că recesia şi pierderea ataşamentului la dinţii adiacenţi era posibilă cu orice intervenţie chirurgicală. Posibilitatea îndepărtării coroanei implantare pentru a obţine cu probabilitate un rezultat regenerator mai bun, cu scufundarea concomitentă a implantului/grefei a fost refuzată datorită costului de fabricaţie ridicat al noii restaurări.

După discutarea cu pacientul a riscurilor şi beneficiilor intervenţiei chirurgicale, decizia a fost de a reaborda chirurgical locaţia dintelui 2.5. Pacientul a fost anesteziat cu infiltraţie locală cu lidocaină 2% cu adrenalină 1:100.000. S-au efectuat incizii sulculare pe versantele vestibular şi oral al segmentului 2.4.-2.6. pentru a conserva cât mai mult ţesut moale posibil, cu incizii verticale vestibulare de eliberare în dreptul feţei meziale a 2.4. şi 2.6. Expunerea chirurgicală a porţiunii coronare a implantului cu lambouri vestibulare şi palatinale cu grosime totală şi îndepărtarea ţesutului interproximal a evidenţiat un defect osos circumferenţial cu o dehiscenţă vestibulară (fig. 3, 4) în jurul unui fragment de ciment în exces ataşat de porţiunea vestibulară a interfeţei implant-coroană (fig. 3).

Tratamentul a debutat cu eliminarea mecanică a cimentului şi îndepărtarea minuţioasă a tuturor ţesuturilor moi din defectele osoase cu utilizarea instrumentelor manuale (fig. 5, 6). S-a efectuat rezecţia minimă a vârfurilor osoase de pe suprafaţa mezială a molarului 2.6. şi partea distală a premolarului 2.4. Această ostectomie s-a efectuat cu scopul de a crea un defect osos mai superficial în jurul implantului. Deşi reparaţia şi umplerea osoasă adesea favorizează defectele înguste şi adânci, aceste defecte nu se umple complet în mod frecvent.12-14

Uneori sunt necesare proceduri ulterioare fie pentru a încerca reparaţia sau umplerea defectului cu mai mult os, fie pentru a elimina defectul restant.15 De aceea, această procedură a încercat să creeze un defect ce poate atinge un grad rezonabil de umplere osoasă prin grefare, fără a necesita o a doua procedură de rezecţie.

În plus, porţiunea apicală a filetului de pe implant s-a înlăturat/redus cu ajutorul unei piese de mână la turaţii crescute (fig. 7) în încercarea de a poziţiona conturul vestibular al implantului în interiorul carcasei alveolare, crescând astfel potenţialul de succes al terapiei regeneratoare. Eliminarea filetului de pe implanturi s-a utilizat în trecut ca o modalitate de tratament pentru cazurile de periimplantită cu raportarea unor rezultate încununate de succes (cum ar fi „aspectul clinic roz sănătos” şi radiologic „absenţa patologiei”).16,17

Deşi actualmente lipseşte literatura care să explice modul în care rezecţia filetelor implantare va influenţa osteointegrarea, se poate presupune că eliminarea filetului va înlătura simultan orice endotoxine şi alţi factori care pot influenţa negativ umplerea osoasă ulterioară şi/sau osteointegrarea. În fine, eliminarea filetului de pe implant creează un spaţiu suplimentar pentru materialul de grefare, care poate oferi la rândul său menţinerea spaţiului şi stabilizarea cheagului pentru a promova umplerea defectului. Aceasta a servit, de asemenea, unui obiectiv suplimentar de eliminare a porţiunilor aspre şi contaminate ale implantului. Resturile provenite din filamentele îndepărtate s-au colectat în timpul rezecţiei cu un exhaustor şi cu irigaţie ulterioară, prin utilizarea soluţiei saline sterile. S-a efectuat apoi condiţionarea implantului şi a rădăcinii folosindu-se o pastă salină cu tetraciclină aplicată topic şi badijonată timp de 5 minute.

S-a practicat ulterior regenerarea tisulară ghidată, utilizând un strat intern de alogrefă osoasă liofilizată (FDBA) răspunzătoare de turnoverul şi înlocuirea de către ţesuturile gazdă, şi un strat extern de hidroxiapatită de origine bovină care este relativ rezistentă faţă de turnover. Materialele de grefare s-au acoperit apoi pe versanţii vestibular, mezial, distal şi palatinal cu o membrană resorbabilă de colagen, care s-a fixat la loc utilizându-se o sutură în saltea orizontală cu material catgut cromat 5-0 (fig. 8).

S-a obţinut închiderea primară fără tensiune şi s-a suturat în poziţie cu utilizarea unui material catgut cromat 5-0 (fig. 9). O radiografie postoperatorie imediată prezenta materialul de grefare la nivelul noilor vârfuri interproximale ale osului din dreptul dinţilor adiacenţi (fig. 10). Prescripţia postoperatorie a inclus clătirile cu clorhexidină 0,12% de două ori pe zi timp de 2 săptămâni, amoxicilină 500mg la interval de 8 ore timp de 10 zile şi ibuprofen 800mg la câte 6-8 ore, la nevoie în caz de durere. Pacientul a fost instruit să nu se perieze în regiunea operată sau pe dinţii adiacenţi timp de 2 săptămâni şi să nu utilizeze aţa interdentară timp de 4 luni după procedură.

Rezultate

La vizitele postoperatorii programate după 1 săptămână, 3 săptămâni, 3 luni şi 6 luni pacientul a beneficiat de o igienizare profesională constând în eliminarea plăcii şi a tartrului dentar. La aceste vizite, pacientul a prezentat vindecare lipsită de evenimente (remisia progresivă a eritemului şi edemului asociat cu vindecarea normală şi lipsa supuraţiei) în zona intervenţiei chirurgicale.

La şase luni după chirurgia corectoare, s-a efectuat o examinare clinică şi s-au practicat o serie de radiografii. Examinarea clinică a evidenţiat o recesie de 1-2mm de-a lungul suprafeţei vestibulare a implantului şi a coroanelor adiacente. Profunzimile de sondare au variat între 2-3mm în dreptul implantului şi al dinţilor adiacenţi, fără sângerare la sondare şi fără supuraţie. Radiografiile au obiectivat umplerea osoasă a defectului osos circumferenţial. O examinare clinică (fig. 11) şi radiografia (fig. 12) efectuate la 12 luni a arătat că defectul a menţinut această stare lipsită de boală şi a indicat nivelurile osoase radiologice.

Discuţii

Abordările conservatoare pentru tratarea periimplantitei includ detartrajul implantului dentar afectat, cu şi fără substanţe de irigaţie şi/sau antibiotice.18,19 Aceste măsuri conservatoare sunt minim invazive şi s-a dovedit că duc la rezultate îmbunătăţite în privinţa câştigului de ataşament clinic (clinical attachment gain, CAL) şi al reducerii profunzimii de sondare a pungii (pocket probing depth, PPD). Cu toate acestea, există dovezi limitate care să arate că procedurile chirurgicale cu şi fără regenerare osoasă promovează modificări PPD şi CAL mai bune.20,21 Deşi numeroase tehnici de tratare a periimplantitei cuprind atât modalităţi chirurgicale, cât şi nechirurgicale, o recentă meta-analiză în reţea a demonstrat că tehnicile chirurgicale cu utilizarea GBR au atins o reducţie PPD mai mare de 3,52mm şi un câştig CAL mai mare de 2,8mm, decât utilizarea doar a terapiei nechirurgicale.22

Buser a arătat că limitările GBR se restrâng la vârfurile interproximale ale osului adiacent dinţilor şi că augmentarea orizontală este relativ predictibilă, în timp ce augmentarea verticală poate fi destul de provocatoare.23 Grunder a demonstrat că localizarea vârfurilor osoase interproximale la dinţii naturali adiacenţi implanturilor determină calitatea anticipată a ţesuturilor moi interproximale.24 S-a demonstrat totodată că deţinerea unei suprafeţe implantare adecvate spre creasta exterioară a dimensiunii osoase în momentul implantării imediate este necesară pentru menţinerea unei cantităţi estetice şi funcţionale de os pe latura vestibulară a implanturilor.25,26

Prin urmare, nu este surprinzător că natura defectului osos din jurul implantului afectat de periimplantită poate avea un impact semnificativ asupra abilităţii de tratare a ei prin metodă chirurgicală. În mod specific, defectele osoase circumferenţiale fără dehiscenţă vestibulară au răspuns la GBR cu schimbări mai mari în PPD şi CAL, comparativ cu defectele osoase cu o dehiscenţă vestibulară.9

Aceste rapoarte susţin ideea că plasarea unui implant în alveolă este un factor important în menţinerea osului alveolar. Prin urmare, dacă un implant prezintă pierdere osoasă vestibulară şi circumferenţială în concordanţă cu periimplantita, este logic că tratamentul prin GBR al acestui defect ar trebui să fie mai predictibil şi de succes pentru un implant plasat iniţial în carcasa alveolară. În plus, în cazul unui defect vestibular datorat periimplantitei, rezecţia filetului vestibular de pe implantul afectat cuprinde în continuare implantul din carcasa alveolară şi ar trebui să îmbunătăţească predictibilitatea unei proceduri regeneratoare.

Abordările regeneratoare anterioare pentru tratarea defectelor produse de periimplantită cu utilizarea GBR au inclus utilizarea osului bovin,27 alte grefe osoase şi substituenţi ai osului.28,29 Aceste studii au raportat rezultate favorabile prin reducerea profunzimilor la sondare de la 2,1-5,4mm, umplerea defectelor de la 2,3-3,75mm şi diminuarea sângerării la sondare după 1 – 7,5 ani.

Literatura din domeniul parodontologiei abundă în tehnicile utilizate pentru tratarea bolilor parodontale asociate cu pierdere de ataşament în jurul dinţilor. Rezecţia osoasă este deseori considerată o tehnică de „compromis” din prisma faptului că deşi reduce eficient profunzimea pungii, o face în detrimentul osului de susţinere. În general vorbind, redobândirea ataşamentului prin utilizarea grefării este preferabilă faţă de rezecţia osoasă; cu toate acestea, numeroase defecte osoase nu sunt supuse la regenerare sau reparaţie. De aceea, rezecţia osoasă ocupă încă un loc important în tratamentul anumitor defecte osoase şi reducerea profunzimii pungilor. Serino şi Turri au aplicat un tratament rezectiv (fără GBR) în regiunile cu periimplantită, dar au obţinut succes total în remiterea semnelor de periimplantită la doar 58% din cazuri după o perioadă de 2 ani.11

Prezentul raport de caz ilustrează tratamentul periimplantitei asociată cu un defect osos circumferenţial şi o dehiscenţă vestibulară. Acest defect combinat a survenit în decurs de 18 luni de la aplicarea accidentală a cimentului restaurator în exces. La intrarea în regiunea clinică şi la îndepărtarea cimentului iritant, s-a decis rezecţia unei porţiuni din vârfurile osoase interproximale şi apoi grefarea defectului rezultant cu utilizarea tehnicii GBR standard. Prin rezecarea vârfurilor interproximale ale osului, s-a anticipat un rezultat compromis parţial care implica o oarecare recesie alături de reducerea profunzimii pungii. Defectul rezultat s-a transformat, de asemenea, într-unul care să conducă mai probabil la un rezultat GBR de succes.

Rezultatele la 6 luni ale acestei proceduri combinate a produs o diminuare a PPD de 6-7mm, care a inclus un câştig CAL de 5mm şi o recesie de 1-2mm de-a lungul suprafeţei vestibulare a implantului; o recesie de 1-2mm s-a constatat şi pe suprafeţele vestibulare ale coroanelor adiacente. Nici coroana implantară şi nici coroanele dinţilor adiacenţi nu au prezentat sângerare la sondare şi supuraţie la 12 luni postchirurgical. Radiografiile efectuate la 12 luni au sugerat umplerea osoasă a defectului combinat circumferenţial/vestibular.

Datorită recesiei frecvent întâlnite în cazul tehnicilor rezective, utilizarea unor asemenea proceduri se limitează adesea la ariile non-estetice ale cavităţii orale. Prin urmare, această procedură ar trebui utilizată cu atenţie în regiunile în care estetica este de importanţă capitală.

GBR s-a dovedit a fi o modalitate terapeutică viabilă pentru periimplantită în unele situaţii. Cu toate acestea, când se combină cu o procedură rezectivă, este posibilă o reducere mai semnificativă a profunzimii de sondare. Totuşi, acest beneficiu suplimentar survine în asociere cu o recesie adiţională. Hotărârea de a continua cu această tehnică mixtă se bazează pe decizia comună a pacientului şi a clinicianului, după explicarea tuturor riscurilor, beneficiilor şi a alternativelor.

Concluzii

Rezultatele acestui studiu sugerează că periimplantita dezvoltată ca rezultat al cimentului restaurator în exces se poate rezolva prin combinaţia unor proceduri regeneratoare (GBR cu utilizarea FDBA, Bio-Oss şi a membranei resorbabile Bio-Gide) şi rezective (prin înlăturarea vârfurilor osoase din dreptul dinţilor adiacenţi). Deşi rezultatele autorilor par să fi atins o stare de sănătate clinică, pentru pacient recesia de 1-2mm experimentată era acceptabilă din punct de vedere estetic.

Despre autori:

Brock Lorenz Resident
Department of Periodontology
Nova Southeastern University
Fort Lauderdale, Florida

Taeheon Kang, DDS, MS
Private Practice in Periodontics
Fairfax, Virginia

Referinţe bibliografice:

  1. Albrektsson T, Isidor F. Consensus report of session IV. In: Lang NP, Karring T, eds. Proceedings of the First European Workshop on Periodontology. London, UK: Quintessence Publishing Co. Inc.; 1994:365-369.
  2. Lang NP, Berglundh T. Periimplant diseases: where are we now?—Consensus of the Seventh European Workshop on Periodontology. J Clin Periodontol. 2011;38(suppl 11):178-181.
  3. Wilson TG Jr. The positive relationship between excess cement and peri-implant disease: a prospective clinical endoscopic study. J Periodontol. 2009;80(9):1388-1392.
  4. Wadhwani C, Hess T, Faber T, et al. A descriptive study of the radiographic density of implant restorative cements. J Prosthet Dent. 2010;103(5):295-302.
  5. Pjetursson BE, Tan K, Lang NP, et al. A systematic review of the survival and complication rates of fixed partial dentures (FPDs) after an observation period of at least 5 years. Clin Oral Implants Res. 2004;15(6):625-642.
  6. Jung RE, Pjetursson BE, Glauser R, et al. A systematic review of the 5-year survival and complication rates of implant-supported single crowns. Clin Oral Implants Res. 2008;19(2):119-130.
  7. Renvert S, Samuelsson E, Lindahl C, Persson GR. Mechanical non-surgical treatment of peri-implantitis: a double-blind randomized longitudinal clinical study. I: clinical results. J Clin Periodontol. 2009;36(7):604-609.
  8. Schwarz F, Sahm N, Bieling K, Becker J. Surgical regenerative treatment of peri-implantitis lesions using a nanocrystalline hydroxyapatite or a natural bone mineral in combination with a collagen membrane: a four-year clinical follow-up report. J Clin Periodontol. 2009;36(9):807-814.
  9. Schwarz F, Sahm N, Schwarz K, Becker J. Impact of defect configuration on the clinical -outcome following surgical regenerative therapy of peri-implantitis. J Clin Periodontol. 2010;37(5):449-455.
  10. Ochsenbein C. Current status of osseous surgery. J Periodontol. 1977;48(9):577-586.
  11. Serino G, Turri A. Outcome of surgical treatment of peri-implantitis: results from a 2-year prospective clinical study in humans. Clin Oral Implants Res. 2011;22(11):1214-1220.
  12. Garrett S, Loos B, Chamberlain D, Egelberg J. Treatment of intraosseous periodontal defects with a combined therapy of citric acid conditioning, bone grafting, and placement of collagenous membranes. J Clin Periodontol. 1998;15(6):383-389.
  13. Tonetti MS, Pini-Prato G, Cortellini P. Effect of cigarette smoking on peridontal healing following GTR in infrabony defects. A preliminary retrsopective study. J Clin Periodontol. 1995;22(3):229-234.
  14. Tonetti MS, Pini-Prato G, Cortellini P. Factors affecting the healing response of intrabony defects following guided tissue regeneration and access flap surgery. J Clin Periodonol. 1996;23(6):548-556.
  15. Rosenberg MM. Reentry of an osseous defect treated by a bone implant after a long duration. J Periodontol. 1971;42(6):360-363.
  16. Lozada JL, James RA, Boskovic M, et al. Surgical repair of peri-implant defects. J Oral Implantol. 1990:16(1):42-46.
  17. Kwan JY, Zablotsky MH. Periimplantitis, the ailing implant. Implant Soc. 1991;2(1):6-9.
  18. Büchter A, Meyer U, Kruse-Lösler B, et al. Sustained release of doxycycline for the treatment of peri-implantitis: randomised controlled trial. Br J Oral Maxillofac Surg. 2004;42(5):439-444.
  19. Schwarz F, Sculean A, Rothamel D, et al. Clinical evaluation of an Er:YAG laser for nonsurgical treatment of peri-implantitis: a pilot study. Clin Oral Implants Res. 2005;16(1):44-52.
  20. Romeo E, Ghisolfi M, Murgolo N, et al. Therapy of peri-implantitis with resective surgery. A 3-year clinical trial on rough screw-shaped oral implants. Part I: clinical outcome. Clin Oral Implants Res. 2005;16(1):9-18.
  21. Roos-Jansåker AM, Renvert H, Lindahl C, Renvert S. Surgical treatment of peri-implantitis using a bone substitute with or without a resorbable membrane: a prospective cohort study. J Clin Periodontol. 2007;34(7):625-632.
  22. Faggion CM Jr, Chambrone L, Listl S, Tu YK. Network Meta-Analysis for Evaluating Interventions in Implant Dentistry: The Case of Peri-Implantitis Treatment. Clin Implant Dent Relat Res. 2011. Aug 11. doi: 10.1111/j.1708-8208.2011.00384.x. [Epub ahead of print]
  23. Buser D, Dahlin C, Schenk RK. Guided Bone Regeneration in Implant Dentistry. Chicago, IL: Quintessence; 1994.
  24. Grunder U. Stability of the mucosal topography around single-tooth implants and adjacent teeth: 1-year results. Int J Periodontics Restorative Dent. 2000;20(1):11-17.
  25. Spray JR, Black CG, Morris HF, Ochi S. The influence of bone thickness on facial marginal bone response: stage 1 placement through stage 2 uncovering. Ann Periodontol. 2000;5(1):119-128.
  26. Tomasi C, Sanz M, Cecchinato D, et al. Bone dimensional variations at implants placed in fresh extraction sockets: a multilevel multivariate analysis. Clin Oral Implants Res. 2010;21(1):30-36.
  27. Roccuzzo M, Bonino F, Bonino L, Dalmasso P. Surgical therapy of peri-implantitis lesions by means of a bovine-derived xenograft: comparative results of a prospective study on two different implant surfaces. J Clin Periodontol. 2011;38(8):738-745.
  28. Roos-Jansåker AM, Renvert H, Lindahl C, Renvert S. Submerged healing following surgical treatment of peri-implantitis: a case series. J Clin Periodontol. 2007;34(8):723-727.
  29. Froum SJ, Froum SH, Rosen PS. Successful management of peri-implantitis with a regenerative approach: a consecutive series of 51 treated implants with 3- to 7.5-year follow-up. Int J Periodontics Restorative Dent. 2012;32(1):11-20.

written by

The author didn‘t add any Information to his profile yet.

Comments are closed.

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!