Consideraţii privind fotopolimerizarea materialelor compozite pe bază de răşini: recenzie, partea a 2-a.

Originally published in Compendium, an AEGIS publication.

Light-Curing Considerations for Resin-Based Composite Materials: A Review by Neeraj Malhotra, MDS; and Kundabala Mala, MDS.
Originally published in Compendium of Continuing Education in Dentistry 31(7), Sept/Oct 2010. Copyright © 2011 to AEGIS Communications. All rights reserved.
Traducere, redactare şi adaptare: Asist. Univ. Dr. Blanka Petcu


[fb-like]

Partea a II-a

Obiective:

  • discutarea aspectelor clinice de considerat în cursul polimerizării RBC;
  • explicarea modului în care factorii asociaţi cu RBC, aparatele de fotopolimerizare şi mediul ambiental pot influenţa cinetica polimerizării;
  • enumerarea trucurilor clinice ce pot ajuta la polimerizarea adecvată a RBC.

Rezumat:

Conform celor discutate în prima parte, tipul luminii şi al modului de polimerizare influenţează cinetica de polimerizare a materialelor compozite pe bază de răşini (RBC). S-au înregistrat modificări majore în ceea ce priveşte aparatele de fotopolimerizare şi modurile de polimerizare.

Tipul luminii şi al modului de polimerizare implicate influenţează contracţia de polimerizare şi stresurile asociate, microduritatea, adâncimea de polimerizare, gradul de conversie şi modificările de culoare a RBC. Aceşti factori pot influenţa totodată microscurgerea în cazul unei restaurări RBC.

Alături de tipul aparatului şi metoda utilizată, polimerizarea RBC este de asemenea influenţată de modul în care un aparat de fotopolimerizare este folosit şi manevrat, la fel ca şi aspectele asociate cu RBC şi mediul ambiental.

Partea a II-a dezbate diferitele aspecte clinice care trebuie luate în considerare în cursul polimerizării restaurărilor RBC pentru a obţine cel mai bun rezultat posibil.

De la introducerea lor în stomatologie, materialele compozite pe bază de răşini (RBC) au evoluat, prin îmbunătăţirea: compoziţiei, a aspectelor materiale, a tehnicilor de condensare, a calităţilor estetice, a aspectelor tehnice, a metodelor de polimerizare şi a aplicaţiilor clinice. Buna adeziune la structura dentară şi polimerizarea adecvată a materialului răşinic sunt cei mai importanţi factori pentru o restaurare de succes. Eficienţa clinică a aparatelor de fotopolimerizare este definitorie pentru obţinerea polimerizării optime şi a rezultatului de succes cu restaurările RBC.1,2

După cum s-a discutat în prima parte, au fost introduse numeroase modificări în privinţa lămpilor de fotopolimerizare şi a tehnicilor şi/sau a metodelor de polimerizare a RBC.1,3,4 Partea a II-a dezbate şi evidenţiază factorii care influenţează eficienţa aparatelor de fotopolimerizare, alături de diferitele aspecte clinice şi precauţiile de manevrare şi de utilizare a acestor dispozitive, pentru a obţine eficienţa maximă.

Consideraţii clinice

Eficienţa unui aparat de fotopolimerizare în priza unui material compozit răşinos depinde de mai mulţi factori1,5, precum lungimea de undă a luminii emise, tipul fotoiniţiatorului, intensitatea becului, durata expoziţiei, distanţa şi angulaţia vârfului faţă de suprafaţa compozitului, tipul RBC şi nuanţa compozitului răşinic.

Factorii clinici care influenţează eficienţa pot fi divizaţi, în linii mari, în patru categorii (fig. 1):

  • A. factori legaţi de RBC;
  • B. factori asociaţi cu aparatul de fotopolimerizare;
  • C. aspecte de mediu;
  • D. alte aspecte.

A. Factori legaţi de RBC

1. Tipul şi concentraţia umpluturii şi a altor componente

Un fascicul luminos are intensitatea maximă în apropiere de suprafaţa restaurării; pe măsură ce se dispersează şi se reflectă în materialul RBC, scade în intensitate. Particulele de umplutură ale RBC tind să împrăştie lumina, iar conţinutul şi dimensiunea umpluturii influenţează dispersia luminii.5 Particulele cu dimensiuni mai mici (0,1-1,0µm) prezintă dispersie maximă pentru că aceste dimensiuni corespund cu intervalul lungimii de undă a fotoiniţiatorului. Compozitele cu microumplutură cu particule mai mici sau mai mari dispersează mai multă lumină decât materialele microhibride. Dacă indicii de refracţie ai matricei şi ai particulelor de umplutură sunt foarte diferiţi, dispersia luminii este de asemenea crescută. De aceea, dimensiunea şi concentraţia particulelor de umplutură trebuie controlată în funcţie de indicii de refracţie ai umpluturii şi ai matricei răşinice, de vreme ce influenţează culoarea RBC.6

Pentru depăşirea problemei de dispersie a luminii de către particulele de umplere se recomandă duratele de polimerizare mai scurte la o profunzime dată sau o adâncime crescută pentru o anumită durată de expunere. Cea mai bună metodă constă în polimerizarea RBC în straturi de 1,5-2 mm7. Tipul aparatului de fotopolimerizare utilizat şi al RBC s-a dovedit că interferează cu rezistenţa materialului de abraziune.8 De aceea, alături de particulele de umplere, tipul dispozitivului de fotopolimerizare utilizat poate influenţa rata de uzură a materialului. Totodată, coloranţii mai întunecaţi, absorbanţii de ultraviolet şi coloranţii fluorescenţi prezenţi în RBC tind să absoarbă lumina şi pot influenţa eficienţa aparatelor de fotopolimerizare.

2. Nuanţa materialelor RBC

Nuanţele mai întunecate şi/sau răşinile mai opace tind să absoarbă mai multă lumină şi astfel necesită durate de polimerizare mai lungi.5,9 Producătorii specifică de obicei protocolul de polimerizare recomandat pentru nuanţele şi tipurile individuale ale RBC.

3. Tipul fotoiniţiatorului

Un fotoiniţiator ar trebui să fie prezent în concentraţie suficientă pentru a reacţiona la lungimea de undă adecvată a aparatului de fotopolimerizare. O concentraţie excesivă poate afecta negativ priza completă a RBC. Majoritatea materialelor RBC conţin fotoiniţiatori pe bază de camforochinonă, care poate cauza o îngălbenire nedorită a esteticii finale. De aceea, se folosesc compuşi mai albi şi transparenţi, derivaţi din oxizi de acilfosfină (ex. oxid de monoacilfosfină) şi α-dicetone (ex. fenilpropanodionă [PPD]).5

Tipul fotoiniţiatorului din RBC influenţează semnificativ eficienţa prizei materialului de-a lungul lăţimii unei restaurări.10 De asemenea, stabileşte cel mai potrivit aparat de fotopolimerizare pentru polimerizarea unui tip specific de RBC,5 întrucât lungimea de undă emisă de un aparat de polimerizare ar trebui să coincidă cu spectrul sau vârful de absorbţie al fotoiniţiatorului conţinut de RBC. Materialele RBC care conţin camforochinonă se pot polimeriza cu uşurinţă cu aparatele QTH şi până la o anumită extindere şi cu alte dispozitive.5

Problema majoră intrevine în cazul materialelor RBC care conţin PPD şi oxid de monoacilfosfină, pentru că majoritatea aparatelor de polimerizare disponibile pe piaţă fie se potrivesc parţial cu spectrul lor, fie deloc.5 Este, de asemenea, dificilă polimerizarea iniţiatorilor mai albi, precum oxidul de monoacilfosfină cu LED-uri sau aparatele cu arc plasmatic (PAC). Lungimea de undă a aparatelor cu laser coincide de obicei doar cu vârful de absorbţie al camforochinonei.11 Pentru depăşirea acestei probleme, se sugerează asocierea acestor iniţiatori pentru că ar conduce la o rată de conversie mai mare.12

De aceea, pentru ca un clinician să selecteze adecvat un aparat de fotopolimerizare pentru un RBC, producătorul trebuie să specifice pe prospectul produsului energia de emisie necesară şi lăţimea benzii spectrale pentru RBC fotopolimerizabile.13

B. Factori asociaţi cu aparatul de fotopolimerizare

1. Dimensiunea vârfului aparatului de fotopolimerizare (geometria vârfului)

Vârfurile lămpilor sunt disponibile cu diametre de 3, 8, 10, 11, 13 şi 14mm. La un aparat de fotopolimerizare cu vârf standard (11mm), energia luminoasă este mai difuză, în timp ce la un aparat cu vârful mai mic (ghid luminos turbo de 3mm) este mai concentrată (fig. 2). În cursul polimerizării, aceste canule cu diametru mic ale aparatelor de fotopolimerizare cresc energia luminii emise de 8 ori, dar măresc totodată şi temperatura restaurării şi a structurii dentare.14 De aceea, trebuie utilizate cu precauţie.

De asemenea, intensitatea luminii emise de o canulă scade dinspre centru spre margini, formând un model de polimerizare de tip glonţ (fig. 3). Această variabilitate a intensităţii luminoase de-a lungul secţiunii ghidului luminos poate provoca polimerizarea necorespunzătoare a RBC la restaurările proximale de tip casetă sau la restaurările extinse.10

Recent s-a sugerat utilizarea unei valori R pentru descrierea formei ghidului luminos, mai degrabă decât folosirea termenilor „normal” sau „turbo”.15 Valoarea R reprezintă raportul dintre diametrul proximal şi distal al canulei ghidului luminos. O valoare R mai mare este mai eficientă dacă distanţa dintre vârf şi compozit este sub 5mm. La valori de peste 5mm sunt mai bune vârfurile cu valori R mai mici.15 Valoarea R influenţează de asemenea adâncimile de polimerizare a RBC.

2. Tipul aparatului de fotopolimerizare

Fiecare aparat de fotopolimerizare deţine propriile specificaţii de lungimi de undă, avantaje, dezavantaje şi eficienţă de polimerizare. S-a observat că RBC absorb mai multă lumină cu aparatele laser, iar dispersia este mai mare în cazul dispozitivelor cu cuarţ-tungsten-halogen (QTH).16 Datorită spectrului larg de lungimi de undă disponibile pentru aparatele QTH, reducerea penetrării luminii cauzate de dispersia intensă a luminii în cazul lungimilor de undă scurte este compensată de lungimile de undă mai mari, ce se pot transmite mai uşor prin material şi pot ajunge la straturile mai profunde.

Deşi lumina aparatelor pe bază de laser prezintă o absorbţie mai bună, dispozitivele au lăţime de bandă limitată şi emit lungimi de undă mai apropiate de vârful de absorbţie a fotoiniţiatorului. Astfel, aparatele QTH sunt mai eficiente decât cele cu laser în cazul RBC polimerizate cu lumină vizibilă. În sens invers, datorită inerentelor sale proprietăţi de coerenţă, puterea nu scade cu distanţa în cazul aparatelor cu laser, aşa cum se observă la dispozitivele QTH. De aceea, ele sunt dispozitivele de alegere pentru ariile inaccesibile.5

3. Durata expunerii

Polimerizarea corespunzătoare a RBC şi a  agenţilor adezivi dentinari nu depinde doar de aparatele de fotopolimerizare, ci şi de durata şi timpul expunerii.7,17 Un timp standard de 20 secunde este necesar de obicei pentru a polimeriza până la o profunzime de 2-2,5mm la majoritatea aparatelor de fotopolimerizare cu o densitate a puterii de 800 mW/cm2. Pentru un dispozitiv care emite 400 mW/cm2, este necesară o durată de expunere de 40 secunde pentru polimerizarea printr-un strat RBC cu grosimea de 2mm. Astfel, creşterea densităţii de putere a lămpii reduce durata necesară de expunere la o anumită profunzime şi creşte de asemenea rata şi gradul de polimerizare.2

Totodată, întrucât densitatea energetică este un produs al intensităţii multiplicate cu timpul de expunere18, aceeaşi energie poate fi consumată la intensităţi mai mici sau mai mari prin modificarea timpului de expunere pentru a maximiza eficienţa energiei. Un timp de expunere de 40 secunde este considerat optim pentru toate aparatele de fotopolimerizare utilizate în cazul materialelor RBC.19,20

Durata de expunere necesară poate fi influenţată de tipul aparatului de fotopolimerizare, nuanţa RBC9 şi formula RBC.21 Astfel, un timp de expunere universal conform recomandării producătorilor nu se poate aplica în toate scenariile clinice şi în toate condiţiile operatorii. S-a observat că sunt necesari timpi de expunere mai lungi decât valorile recomandate pentru optimizarea rezistenţei flexurale la o grosime RBC aplicată în straturi.22

Pentru determinarea duratelor de expunere exacte necesare la obţinerea proprietăţilor optime ale RBC, s-a susţinut un test de raclare a capsulelor, o procedură simplă, executabilă la scaun, concepută pentru dezvoltarea unui ghid de expunere individualizat.22 Capsulele de RBC sunt modificate pentru a forma cilindri în care conţinutul lor este forţat spre un capăt şi fotopolimerizat (la o distanţă de 2mm) cu durate de expunere variate. Conţinutul capsulelor se extrage 24 ore mai târziu, iar reziduurile nepolimerizate se îndepărtează prin raclare manuală, cu o spatulă din material plastic. Se măsoară grosimea specimenului obţinut ca o funcţie a duratei de expunere.

4. Sursa de lumină (intensitatea emisiei de lumină)

Intensitatea lămpii este determinată de rata sa de putere şi de diametrul ghidului luminos.5 Este necesară o densitate adecvată (ex. intensitatea multiplicată cu timpul de expunere) pentru polimerizarea corespunzătoare a RBC.23 De aceea, intensitatea de emisie a lămpii trebuie întotdeauna menţinută pentru o durată de viaţă clinică mai lungă a aparatului de polimerizare.

De obicei, emisia de lumină a lămpii şi eficienţa sa de polimerizare se diminuează cu timpul. Aceasta este cauzată în principal de încălzirea şi răcirea alternativă a suprafeţei vârfului, ducând la tocirea şi acoperirea vârfului, datorită condensării vaporilor de mercur, a vaporilor proveniţi din solvenţii sistemelor adezive sau a umezelii. Uneori, în cursul polimerizării răşina aderă de vârf, dispersând lumina şi reducând eficienţa lămpii de fotopolimerizare. De aceea, este importantă curăţarea constantă a suprafeţei oglinzii cu un tampon din bumbac înmuiat în alcool sau solvenţi pe bază de metil-etilcetonă sau prin utilizarea unei gume rotative montate la piesa de mână cu turaţii reduse. Aceasta tinde să conserve şi să reînnoiască eficienţa de reflexie a becului.

5. Angulaţia vârfului lămpii

Când se ţine perpendicular pe suprafaţa restaurării, un fascicul luminos creează o pată circulară de lumină. Vârful baghetei lămpii de polimerizare ar trebui să fie întotdeauna paralel la suprafaţa restaurării pentru a obţine intensitate luminoasă maximă la suprafaţă. Întrucât bagheta se subţiază, forma circulară se transformă în eliptică (o arie de suprafaţă mai mare) şi astfel intensitatea lumini scade pe măsură ce energia este distribuită pe o arie mai mare.24

6. Dispersia fasciculului

Fasciculul luminos se dispersează de obicei dinspre origine, adică de la vârful ghidului luminos, ducând la distribuţia neomogenă a intensităţii luminoase (fig. 3). Astfel, pe măsură ce bagheta este îndepărtată de suprafaţa răşinii, scade atât intensitatea, cât şi gradul de polimerizare. La distanţe ce depăşesc 6mm în cazul luminilor QTH, la nivelul vârfului emisia se poate reduce la mai puţin de o treime. Această neomogenitate poate conduce la polimerizarea neomogenă sub vârful ghidului luminos.25 De aceea, este necesară traversarea luminii de-a lungul restaurărilor voluminoase pentru a polimeriza adecvat întreaga suprafaţă.

De asemenea, în scopul aproximării şi mai bune a unei restaurări RBC, s-au introdus pene pentru transmiterea luminii, destinate polimerizării interproximale şi vârfuri cu focalizare luminoasă pentru accesarea casetelor proximale. Un simplu test pentru verificarea distribuţiei fasciculului constă în observarea diametrului petei de lumină. Dacă diametrul creat de fasciculul luminos direcţionat perpendicular pe suprafaţă de la o distanţă de aproximativ 100mm este similară cu diametrul obţinut la vârful baghetei, nu se înregistrează nicio dispersie a fasciculului.24 Se susţine de asemenea utilizarea unui timp de expunere de 60 secunde cu vârfurile de emisie mai largi.

7. Modificări de culoare ale RBC după fotopolimerizare

Materialele RBC manifestă deseori modificări de culoare în timpul polimerizării, care sunt de obicei inacceptabile.26,27 Lămpile de polimerizare QTH tind să demonstreze o îngălbenire mai accentuată a RBC, faţă de diodele cu emisie de lumină (LED-urile).28 Astfel, pentru o potrivire exactă a nuanţei RBC, trebuie fabricată o cheie de culori utilizând specimene de răşină polimerizată. Pentru selectarea nuanţei RBC aceasta se foloseşte alături de o cheie de culori universală.

8. Distanţa canulei de polimerizare faţă de suprafaţa RBC

Intensitatea luminoasă ce loveşte suprafaţa restaurărilor RBC este invers proporţională cu distanţa dintre vârful mănunchiului de fibre optice al lămpii de polimerizare şi suprafaţa compozitului.5 De asemenea, pentru toate aparatele de fotopolimerizare, profunzimea polimerizării scade de obicei pe măsură ce creşte distanţa dinspre la vârf.29 În mod ideal, pentru a fi eficient, vârful trebuie plasat la cel mult 3mm de RBC.30 Pentru nuanţele cele mai întunecate, straturile trebuie limitate la o grosime de 1mm. În timp ce intensitatea şi profunzimea polimerizării scade cu amplificarea distanţei29,30 relaţia dintre aceşti factori şi distanţă nu poate fi similară la toate lămpile de polimerizare.31

9. Creşterea temperaturii în cursul prizei

Întrucât în cursul polimerizării elevarea temperaturii poate fi excesivă faţă de valorile cotate în mod normal, s-a vehiculat că un posibil risc de leziune pulpară indusă de căldura din timpul fotopolimerizării RBC ar produce leziuni pulpare ireversibile.32 Riscul este mai mare la energii crescute, comparativ cu sistemele care emit energie redusă.33,34

Intensitatea luminii şi timpul de expunere par a fi cei mai importanţi factori care cauzează modificări termice în timpul polimerizării RBC.33,35 Creşterea medie a temperaturii pulpare produsă de diferitele aparate de fotopolimerizare ar varia în ordine ascendentă astfel: QTH, LED-urile, lămpile de polimerizare cu halogen intens şi dispozitivele PAC. Creşterea majoră a temperaturii apare în cursul polimerizării agentului adeziv, în comparaţie cu polimerizarea RBC.35,36 Studiile recente au indicat că, deşi aparatele de fotopolimerizare cauzează creşterea temperaturii în camera pulpară, niciunul nu a depăşit valoarea critică de 5,5ºC.37,38

Astfel pentru a evita orice leziune termică a pulpei, o alegere corectă a aparatelor de fotopolimerizare şi a timpului de polimerizare este importantă la polimerizarea RBC fotoactivate. De asemenea, polimerizarea agenţilor adezivi trebuie efectuată cu intensitate redusă, iar intensitatea mare se va folosi numai pentru polimerizarea RBC, indiferent de aparatul de fotopolimerizare utilizat.

10. Efectul autoclavării asupra canulei aparatului de fotopolimerizare

În cursul autoclavării, pe instrumentele în curs de sterilizare tind să se formeze depuneri de piatră, inclusiv pe vârful de fotopolimerizare. Acestea pot compromite intensitatea iradierii transmise de becul aparatelor de fotopolimerizare.39 Efectul poate fi minimizat prin lustruirea vârfului în mod regulat, între procesele de autoclavare.

11. Gradul de conversie / gradul de polimerizare

Gradul de conversie (DOC) este procentajul legăturilor duble intercarbonice care au fost transformate în legături simple pentru a forma răşina polimerică. RBC bazate pe bisfenol A diglicidileter metacrilat (bis-GMA) prezintă un DOC de 55-65%, ceea ce presupune că în timpul prizei materialului s-au polimerizat 55-65% din grupările de metacrilat. Aceasta se datorează obstacolului steric reprezentat de moleculele care reacţionează. Cu cât este mai mare DOC, cu atât mai bune sunt proprietăţile mecanice (duritate, rezistenţă la uzură) ale RBC. Este direct proporţional cu intensitatea luminoasă şi timpul expunerii şi invers proporţional cu adâncimea de polimerizare în materialul RBC.30,40

Nu există nicio diferenţă între valoarea DOC a materialelor RBC autopolimerizabile şi fotopolimerizabile cu aceeaşi formulă de monomeri. Recent s-au introdus sisteme de monomeri cu conversie şi duritate crescută pentru a reduce efectele nesaturării reziduale care poate altera proprietăţile mecanice şi chimice ale RBC.

Acestea includ:

  • Creşterea conţinutului de trietilenglicol-dimetacrilat (TEGDMA) în cadrul comonomerului bis-GMA:TEGDMA. Aceasta va creşte conversia, dar va face materialul foarte fragil şi susceptibil la fracturi.
  • Utilizarea unui monomer diluant mai reactiv (α-metilen-γ-butirolactonă) a dovedit că amplifică rata de conversie, fără deteriorarea proprietăţilor mecanice.41
  • Gradul încrucişării matricei polimerice poate fi amplificat prin adăugarea anhidridelor carboilice pentru a dezvolta astfel RBC cu duritate mecanică şi rezistenţă mai mare la uzură.42 Se consideră că aldehidele şi dicetonele cresc gradul de încrucişare prin legăturile duble cu metacrilatul şi cu alte grupări funcţionale pendante şi centrale.

C. Factori asociaţi cu mediul

1. Efectul atmosferei înconjurătoare

Intensitatea luminii la suprafaţa unei restaurări RBC este invers proporţională cu distanţa dintre vârful aparatului de fotopolimerizare şi suprafaţa RBC.5 Aceasta se datorează dispersării luminii în moleculele atmosferice în timp ce se proiectează pe suprafaţa restaurării. Astfel, vârful trebuie menţinut la cel mult 3mm de grosimea RBC, iar în cazul celor mai întunecate nuanţe la 1mm de RBC, pentru a polimeriza eficient restaurarea.

2. Efectul luminii ambientale şi operatoare

În stomatologia fără asistenţă, există riscuri crescute de expunere a materialului RBC la lumina ambientală şi/sau operatorie, ce pot iniţia priza prematură. Aceasta duce la dificultate în manevrarea RBC şi reduce timpul de lucru. Utilizarea filtrelor galbene şi a filtrelor fotografice este eficientă în evitarea acestei activări nedorite şi în extinderea timpului de lucru.43 Implicarea capsulelor preambalate de material RBC poate de asemenea ajuta la prevenirea polimerizării premature a materialului.

D. Alţi factori

1. Efectul structurii dentare

Pe măsură ce lumina traversează structura dentară (smalţ şi dentină), aceasta este absorbită şi dispersată, conducând la polimerizarea incompletă a materialului RBC, îndeosebi în regiuni precum casetele proximale. Acest efect depinde de grosimea şi comportamentul optic al materialului interpus.1

Smalţul este foarte transparent şi permite trecerea unei mari cantităţi de lumină, în timp ce dentina este considerabil mai puţin transparentă şi virtual nu permite deloc penetrarea luminii. Astfel, în încercarea de a polimeriza restaurarea prin structura dentară, timpul de  expunere trebuie crescut cu un coeficient de 2 spre 3.44

Concluzii

Alături de tipul aparatului de fotopolimerizare implicat, cunoştinţele clinicianului şi dexteritatea sa în manevrarea şi prelucrarea acestor aparate joacă un rol decisiv în polimerizarea şi rezultatul final al restaurărilor RBC. Mulţi factori asociaţi cu RBC, aparatele de fotopolimerizare şi mediul înconjurător pot influenţa cinetica polimerizării RBC şi eficienţa clinică a aparatelor de polimerizare.

Trucurile clinice ce pot ajuta la polimerizarea corectă a RBC sunt următoarele:

  1. selectarea unui aparat de fotopolimerizare, luând în considerare compoziţia (fotoiniţiatorul şi umplutura) şi nuanţa RBC;
  2. polimerizarea RBC în straturi de 2mm, utilizând un vârf de fotopolimerizare cu valori R corespunzătoare;
  3. polimerizarea restaurării timp de minim 40 secunde de la o distanţă de 1-3mm, menţinând vârful aparatului perpendicular la suprafaţa restaurării;
  4. „traversarea” cu aparatul de fotopolimerizare dincolo de restaurările mari;
  5. utilizarea filtrelor galbene sau fotografice pe bază de poliester pentru a extinde timpul de lucru;
  6. prelungirea timpului de expunere de 2-3 ori când se polimerizează prin structura dentară şi folosirea icurilor pentru transmiterea luminii şi a vârfurilor de focalizare în cursul polimerizării restaurărilor proximale;
  7. utilizarea unei chei de culori individualizate, fabricată din răşină polimerizată, alături de o cheie de culori universală pentru selectarea culorii;
  8. curăţarea cu regularitate a suprafeţei oglinzii şi lustruirea vârfurilor aparatului pentru a conserva eficienţa de reflexie a aparatului de fotopolimerizare;
  9. pentru polimerizarea agenţilor adezivi, selectarea aparatelor de fotopolimerizare cu intensitate scăzută;
  10. verificarea constantă a intensităţii de emisie, a densităţii energetice şi a dispersiei fasciculului unui aparat de fotopolimerizare.

Despre autori:

Neeraj Malhotra, MDS
Assistant Professor
Dept of Conservative Dentistry and Endodontics
Manipal College of Dental Sciences
Mangalore, India

Kundabala Mala, MDS
Professor
Dept of Conservative Dentistry and Endodontics
Manipal College of Dental Sciences
Mangalore, India

Referinţe bibliografice:

  1. Jiménez-Planas A, Martin J, Abalos C, et al. Developments in polymerization lamps. Quintessence Int. 2008;39(2):e74-e84.
  2. Resin composite restorative materials. In: Powers JM, Sakaguchi RL, eds. Craig’s Restorative Dental Materials. 12th ed. St. Louis, MO: Mosby; 2007:189-182.
  3. Rawls RH, Esquivel-Upshaw JF. Restorative resins. In: Anusavice KJ, ed. Philip’s Science of Dental Materials. 11th ed. St. Louis, MO: Mosby; 2003:399-442.
  4. Wakefield CW, Kofford KR. Advances in restorative materials. Dent Clin North Am. 2001;45(1):7-29.
  5. Bayne SC, Thompson JY, Taylor DF. Dental materials. In: Rober¬son TM, Heymann HO, Ritter AV, eds. Sturdevant’s Art and Science of Operative Dentistry. 4th ed. St. Louis, MO: Mosby; 2002:134-234.
  6. Lee YK. Influence of scattering/absorption characteristics on the color of resin composites. Dent Mater. 2007;23(1):124-131.
  7. Ceballos L, Fuentes MV, Tafalla H, et al. Curing effectiveness of resin composites at different exposure times using LED and halogen units. Med Oral Patol Oral Cir Bucal. 2009;14(1):e51-e56.
  8. Martinelli J, Pires-de-Souza Fde C, Casemiro L A, et al. Abrasion resistance of composites polymerized by light-emitting diodes (LED) and halogen light-curing units. Braz Dent J. 2006;17(1):29-33.
  9. Hilton TJ. Direct posterior esthetic restorations. In: Summit JB, Robbins JW, Schwartz RS, eds. Fundamentals of Operative Dentistry. Chicago, IL: Quintessence; 2001:260-305.
  10. Palin WM, Senyilmaz DP, Marquis PM, et al. Cure width po¬tential for MOD resin composite molar restorations. Dent Mater. 2008;24(8):1083-1094.
  11. Meniga A, Tarle Z, Ristic M, et al. Pulsed blue laser curing of hybrid composite resins. Biomaterials. 1997;18(20):1349-1354.
  12. Park YJ, Chae KH, Rawls HR. Development of new photoinitiation system for dental light-cure composite resins. Dent Mater. 1999;15(2):120-127.
  13. Suh BI. Controlling and understanding the polymerization shrinkage-induced stresses in light-cured composites. Compend Contin Educ Dent. 1999;25(suppl):S34-S41.
  14. Loney RW, Price RB, Temperature transmission of high-output light-curing units through dentin. Oper Dent. 2001;26(5):516-520.
  15. Corciolani G, Vichi A, Davidson CL, et al. The influence of tip geometry and distance on light-curing efficacy. Oper Dent. 2008;33 (3):325-331.
  16. Emami N, Sjödahl M, Söderholm KJ. How filler properties, filler fraction, sample thickness and light source affect light attenuation in particulate filled resin composites. Dent Mater. 2005;21(8):721-730.
  17. Ye Q, Wang Y, Williams K, et al. Characterization of photopolymerization of dentin adhesives as a function of light source and irradiance. J Biomed Mater Res B Appl Biomater. 2007;80(2):440-446.
  18. Abate PF, Zahra VN, Macchi RL. Effect of photopolymerization variables on composite hardness. J Prosthet Dent. 2001;86(6):632-635.
  19. Antonson SA, Antonson DE, Hardigan PC. Should my new curing light be an LED? Oper Dent. 2008;33(4):400-407.
  20. David JR, Gomes OM, Gomes JC, et al. Effect of exposure time on curing efficiency of polymerizing units equipped with light-emitting diodes. J Oral Sci. 2007;49(1):19-24.
  21. Cavalcante LM, Valentino TA, Carlini B Jr, et al. Influence of different exposure time required to stabilize hardness values of composite resin restorations. J Contemp Dent Pract. 2009;10(2):42-50.
  22. Rueggeberg FA, Cole MA, Looney SW, et al. Comparison of manufacturer-recommended exposure durations with those determined using biaxial flexure strength and scraped composite thickness among a variety of light-curing units. J Esthet Restor Dent. 2009;21(1):43-61.
  23. Gritsch K, Souvannasot S, Schembri C, et al. Influence of light energy and power density on the microhardness of two nanohybrid composites. Eur J Oral Sci. 2008;116(1):77-82.
  24. Williams PT, Johnson LN. Composite resin restoratives revisited. J Can Dent Assoc. 1993;59(6):538-543.
  25. Arikawa H, Kanie T, Fujii K, et al. Effect of inhomogeneity of light from light curing units on the surface hardness of com¬posite resin. Dent Mater J. 2008;27(1):21-28.
  26. Sidhu S K, Ikeda T, Omata Y, et al. Change of color and translucency by light curing in resin composites. Oper Dent. 2006;31(5):598-603.
  27. Tak O, Altintas S H, Ozturk N, et al. Effect of three types of light-curing units on 5-year colour changes of light-cured com¬posite. Clin Oral Investig. 2009;13(1):29-35.
  28. Brackett MG, Brackett WW, Browning WD, et al The effect of light curing source on the residual yellowing of resin composites. Oper Dent. 2007;32(5):443-450.
  29. Dunne SM, Millar BJ. Effect of distance from curing light tip to restoration surface on depth of cure of composite resin. Prim Dent Care. 2008;15(4):147-152.
  30. Rode KM, de Freitas PM, Lloret PR, et al. Micro-hardness evaluation of a micro-hybrid composite resin light cured with halogen light, light-emitting diode and argon ion laser. Lasers Med Sci. 2009;24(1):87-92.
  31. Aravamudhan K, Rakowski D, Fan PL. Variation of depth of cure and intensity with distance using LED curing lights. Dent Mater. 2006;22(11):988-994.
  32. Bagis B, Bagis Y, Ertas E, et al. Comparison of the heat generation of light curing units. J Contemp Dent Pract. 2008;9(2):65-72.
  33. Guiraldo RD, Consani S, Lympius T, et al. Influence of the light curing unit and thickness of residual dentin on generation of heat during composite photoactivation. J Oral Sci. 2008;50(2):137-142.
  34. Yazici A R, Müftü A, Kugel G. Temperature rise produced by different light-curing units through dentin. J Contemp Dent Pract. 2007;8(7):21-28.
  35. Durey K, Santini A, Miletic V. Pulp chamber temperature rise during curing of resin-based composites with different light-curing units. Prim Dent Care. 2008;15(1):33-38.
  36. Millen C, Ormond M, Richardson G, et al. A study of temperature rise in the pulp chamber during composite polymerization with different light-curing units. J Contemp Dent Pract. 2007;8(7):29-37.
  37. Yazici AR, Müftü, Kugel G, et al. Comparison of temperature changes in the pulp chamber induced by various light curing units, in vitro. Oper Dent. 2006;31(2):261-265.
  38. Hubbezoglu I, Dogan A, Dogan OM, et al. Effects of light curing modes and resin composites on temperature rise under human dentin: in vitro study. Dent Mater J. 2008;27(4):581-589.
  39. Rueggeberg FA, Caughman WF, Comer RW. The effect of autoclaving on energy transmission through light-curing tips. J Am Dent Assoc. 1996;127(8):1183-1187.
  40. Atmadja G, Bryant RW. Some factors influencing the depth of cure of visible light-activated composite resins. Aust Dent J. 1990;35(3):213-218.
  41. Stansbury JW, Antonucci JM. Evaluation of methylene lactone monomers in dental resins. Dent Mater. 1992;8(4):270-273.
  42. Peutzfeldt A, Asmussen E. Influence of carboxylic anhydrides on selected mechanical properties of heat-cured resin composites. J Dent Res. 1991;70(12):1537-1541.
  43. Jacobsen PH. Extending the working time of light-activated composite restorative materials. Br Dent J. 1986;160(5):162-165.
  44. Belvedere PC. Contemporary posterior direct composites using state-of-the-art techniques. Dent Clin North Am. 2001;45(1):49-70.

written by

The author didn‘t add any Information to his profile yet.

Comments are closed.

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!