EDITORIALE in memoriam

Prof. Adi A. GARFUNKEL, FOUNDER & EDITOR IN CHIEF 1999-2018

EDITORIAL: Contribuţia noastră modestă, dar semnificativă.

Adi A. Garfunkel, Editor in Chief

Schimbările tehnice, ştiinţifice, publicistice şi administrative sunt acompaniate recent de modificări legislative, birocratice. Noua lege Europeană cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, modalitatea de folosire a acestora vine să ne apere pe toţi în faţa invaziei marketingului agresiv, intruziv și nedorit. Nu suntem interesaţi în pătrunderea factorilor „străini” în domeniile noastre personale, particulare. Cu toate acestea, căsuţele noastre poştale şi virtuale sunt inundate cu reclame, broşuri comerciale cu oferte care mai de care mai atractive, cu promisiuni parţial sau deloc realizabile.

În plină explozie hi-tech, am devenit expuşi unor soiuri de viruşi ascunşi în diferite mesaje care ne periclitează securitatea informaţiilor pe care le deţinem. Situaţia s-a agravat atât de mult, încât s-au creat companii al căror singur rol este asigurarea acestei protecţii. Astfel de companii primesc astăzi premii naţionale şi internaţionale pentru reuşitele lor în domeniu.

Din nefericire, noua realitate creată nu ştie să diferenţieze între informaţia pozitivă şi cea negativă. Concret, nu ne referim la secrete de stat dar nici nu suntem dispuşi să ne expunem datele noastre personale. E un drept de bază pe care-l avem, şi desigur nu e necesar să detaliez. Rezultatul este că trebuie să ne supunem cu toţii noilor reglementări, în cazul de faţă la intrarea în vigoare din 25 mai anul acesta a GDPR – General Data Protection Regulation. Sau, cu alte cuvinte a setului de reguli menite să ne pună cu adevarat in control asupra datelor noastre personale.

Din septembrie 1999, iată că de aproape 19 ani, v-am adus prin intermediul revistei cele mai recente şi adecvate actualităţi stomatologice: practice, cu aplicabilitate clinică imediată, cum ne place să spunem. Jurnalul american Compendium, sub egida căruia publicăm revista Actualităţi Stomatologice, prin intermediul companiei AEGIS ne-a facilitat conectarea la stomatologia modernă mondială. Nu există un medic dentist, indiferent de domeniul specific în care a ales să profeseze sau în care s-a specializat, care să nu regăsească în paginile revistei un subiect care îl interesează în mod deosebit.

De aceea, nu putem renunţa la continuarea relaţiei calde ştiinţifice, profesionale dintre noi. Noua reglementare ne impune însă să ne reorganizăm. Pentru a vă putea distribui revista încontinuare, împreună cu pachetul de marketing al partenerilor noștri este necesar acordul vostru personal, în scris. Construim o modalitate care să vă faciliteze vouă, cititorilor noştri conştincioşi, înscrierea benevolă și în cunoștință de cauză, în acord cu cerinţele legislative, și puteți să aflați mai multe, online, pe site-ul nostru:
www.dentalnews.ro/gdpr

Aceasta a fost promisiunea noastră din primul moment: de a vă oferi un suport ştiinţific în practica de zi cu zi, un jurnal din care să vă inspiraţi, articole din care să vă însuşiţi şi să vă împărtăşiţi noutăţile din domeniu. Trimestrial, fără obligaţii financiare din partea voastră, cu sprijinul companiilor producătoare sau distribuitoare româneşti sau internaţionale. Cu această promisiune vrem să continuăm.

Aceasta este contribuţia noastră modestă, dar semnificativă la educaţia continuă a fiecăruia dintre noi, în care am crezut dintotdeauna şi pe care o consider, absolut şi categoric, indispensabilă formării noastre ca medici mai buni pentru pacienţii noştri. Așadar, continuăm!

Cu prietenie,
Adi A. Garfunkel
Martie 2018


EDITORIAL: Aveţi curajul să vă autoevaluaţi? Continuaţi numai dacă răspunsul e afirmativ.

Adi A. GarfunkelEditor in Chief

Pornesc de la premiza că toată comunitatea stomatologică este convinsă că se află în poziţia potrivită, având succesul asigurat şi acompaniat de satisfacţia profesională, socială, personală şi chiar financiară.

Pentru a deveni medic dentist, iniţial sunt necesare interesul pentru ştiinţe şi o chemare de a ne ajuta semenii. Dar stomatologul este şi un artist, un om al ştiinţelor biologice şi un economist, manager.

Haideţi să trecem în revistă câteva dintre calităţile necesare:

Dexteritate manuală. Activăm în cavitatea orală, un spaţiu restrâns. Este nevoie de o coordinaţie excepţională şi de o mână sigură. Este necesară şi o abilitate de a rezista la eforturi fizice şi psihice prelungite, o vigoare anumită. Nu puţine sunt procedurile care ne solicită pentru perioade îndelungate, continue la acelaşi pacient.

Relaţii interpersonale accentuate. Medicul dentist trebuie să fie acceptat de către pacient. O mare parte dintre pacienţi nu ajung cu plăcere la cabinetele dentare. Trebuie să fim „personali”, cu o atitudine confortabilă. Interacţia stomatologului nu este numai cu pacienţii dar şi cu asistente, igieniste, tehnicieni, staff-ul administrativ.

Abilităţi de comunicare excelente. Este poate cea mai importantă dintre toate. Educarea pacienţilor cu privire la diagnostic, planul de tratament şi măsurile preventive este obligatorie. Explicarea informaţiilor tehnice în termeni relativ simpli este parte din profesie.

Dorinţa de a învăţa. Stomatologia este dinamică, evoluează permanent. Noile tehnologii înseamnă proceduri inovative iar dentistul este obligat să fie up-to-date. Este o caracteristică solicitantă dar de importanţă majoră.

Compasiune şi onestitate. Problemele dentare afectează o multitudine de aspecte ale vieţii pacienţilor. Să fim conştienţi de problemele create de o sănătate orală precară. Compasiunea dentistului determină confortul pacienţilor de a solicita ajutor. Fără onestitate devine imposibil pentru pacient să aibă încredere în judecata medicului şi să-şi pună sănătatea în mâinile noastre.

Identificarea corectă a soluţiilor problemelor specifice. Este o altă caracteristică indispensabilă unui medic dentist reuşit. Nu toţi pacienţii prezintă probleme dentare cu soluţii simple şi clare. Da, dentistul trebuie să gândească uneori şi inovator, creativ, outside the box pentru a identifica cea mai bună atitudine terapeutică pentru pacient.

Am descris un Leonardo da Vinci al stomatologiei? Nu!! Am descris doar un medic dentist cu cele mai bune şanse de succes. Rămâne să fim conştienţi de necesităţi şi să ne străduim să le îndeplinim. Cum să reuşim? Cu o parte ne-a înzestrat natura, completăm prin ambiţie, curaj, pasiune, curiozitate, înţelepciune şi desigur prin EDUCAŢIE. CONTINUĂ.

De unde ne informăm? Şi din revista „Actualităţi Stomatologice” care, luna aceasta, împlineşte 18 ani de existenţă. Da, avem curajul să ne autoevaluăm. Mai interesant însă este că voi, cititorii, o evaluaţi. Şi ne place. Ne şi vă urez succes!

Cu prietenie,
Adi A. Garfunkel
Septembrie2017

written by

The author didn‘t add any Information to his profile yet.

Comments are closed.

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!