Indicaţii clinice ale materialelor compozite.

Originally published in Compendium, an AEGIS publication.

Indications for the Clinical Use of Composite Materials.
by Robert A. Lowe, DDS; Private Practice, Charlotte, North Carolina.

Reproduced from Compendium 31(special issue 5), 10-13, Nov/Dec 2010.
©2011, with permission from AEGIS Publications, LLC.


[fb-like]

Astăzi sunt disponibile diferite sisteme adezive (sisteme cu gravare totală vs autogravante) şi variate materiale compozite (fluide, nano-/microhibride, etc), astfel încât indicaţiile pentru aplicabilitatea clinică a fiecăruia dintre acestea nu pot fi standardizate sau apreciate în mod egal de către toţi clinicienii. Prezentarea de faţă discută unele dintre indicaţiile de utilizare ale acestor materiale şi sisteme, în funcţie de situaţia clinică specifică şi opiniile autorului.

Prezentare de caz

Un pacient în vârstă de 34 ani se prezintă pentru tratament stomatologic de rutină la nivelul hemiarcadei mandibulare drepte (fig. 1). Al doilea premolar inferior drept (4.5.) prezintă o carie evidentă radiologic pe faţa distală, cu fractura minoră a crestei marginale; la nivelul molarului 4.6. se obiectivează o restaurare directă din compozit, cu carie secundară extinsă în şanţul lingual, iar în cazul 4.7. se identifică o obturaţie din compozit infiltrată marginal, cu o deschidere largă în regiunea distolinguală. Planul de tratament presupune îndepărtarea restaurărilor deficitare şi a proceselor carioase într-o manieră conservativă, urmată de o nouă evaluare diferenţiată, pentru fiecare dinte.

Preparaţiile finalizate plasează limitele cavităţilor în smalţ (fig. 2, vedere ocluzală). Profunzimea preparaţiilor în stratul de dentină este diferită pentru fiecare dintre cele trei cavităţi. Histologic, dentina din apropierea joncţiunii amelo-dentinare prezintă mai puţini tubuli dentinari pe milimetru pătrat şi o cantitate mai mare de dentină peritubulară. Astfel, după gravarea acidă, la acest nivel există o suprafaţă micromecanică mai mare între tubulii dentinari disponibilă adeziunii (dentină demineralizată) şi mai puţini tubuli dentinari deschişi după îndepartarea reziduurilor dentinare. Preparaţiile mai adânci (extinse profund în dentină, inclusiv cavităţile profunde de clasa a V-a) expun mai mulţi tubuli dentinari pe milimetru pătrat faţă de cantitatea de dentină peritubulară. În consecinţă, gravarea exagerată în cazul preparaţiilor adânci poate conduce la sensibilitate postoperatorie. Adezivii dentinari autogravanţi sunt mai puţin agresivi (stratul de reziduuri dentinare fiind dizolvat şi încorporat de către adeziv), în consecinţă, posibilitatea apariţiei sensibilităţii postoperatorii este redusă când sunt utilizaţi în cavităţile mai profunde.

Restaurarea la nivelul 4.7.

După izolare, primul dinte restaurat este reprezentat de al doilea molar inferior drept. În concordanţă cu adâncimea cavităţii, s-a utilizat un sistem adeziv autogravant. Adiţional, s-a realizat gravarea acidă cu acid fosforic localizată strict pe suprafaţa de smalţ pentru 15sec (fig. 3), urmată de spălarea acestuia cu spray-ul de apă pentru încă 15sec. Această tehnică de gravare acidă “selectivă” oferă un dublu avantaj clinicianului şi pacientului: o etanşeizare excelentă la nivelul smalţului şi o adeziune la nivel dentinar cu puţine şanse de a determina sensibilitate postoperatorie.

După îndepărtarea excesului de umiditate din cavitate, s-a aplicat din abundenţă adezivul autogravant cu ajutorul unei microperii, cu mişcări energice (fig. 4), fiind fotopolimerizat pentru 20sec. Apoi, compozitul de tip bulk flow s-a inserat şi fotopolimerizat în cavitatea cu profunzime de 2mm, într-un singur strat, monobloc, până în apropierea joncţiunii amelo-dentinare (fig. 5,6). Datorită prezenţei stratului oxigeno-inhibat, suprafaţa externă a compozitului inserat se păstrează lipicioasă, fiind posibilă aplicarea ultimului strat de compozit nano-hibrid mai uşor, fără aderarea de instrumentul aplicator,  ce ar putea genera goluri între straturi. Stratul final de compozit nano-hibrid a fost modelat ocluzal anatoform (fig. 7).

Restaurare la nivelul 4.6.

Cavitatea ocluzală de la nivelul lui 4.6. este extinsă minim în dentină. În acest caz, este indicată utilizarea unei tehnici adezive cu gravare totală. Dentina şi smalţul au fost gravate cu acid fosforic 37%, timp de 15sec, spălate şi apoi uscate cu aer. Desicarea consecutivă a dentinei gravate impune necesitatea de reumidificare a acesteia cu ajutorul unui desensibilizant dentinar ce conţine 80% apă pentru rehidratarea reţelei colabate din fibre de colagen şi închiderea tubulilor dentinari. După îndepărtarea excesului de agent desensibilizant prin aspiraţie, se aplică sistemul adeziv cu gravare totală cu ajutorul unei microperii (fig. 8). Stratul de adeziv aplicat se suflă uşor cu aer şi se fotopolimerizează pentru 20sec. Deoarece această preparaţie a fost realizată într-o manieră conservativă şi nu are dinte antagonist, s-a putut utiliza pentru întreaga restaurare un compozit fluid (fig. 9).

Restaurare la nivelul 4.5.

Ultimul dinte restaurat este 4.5., utilizându-se o matrice parţială şi pană. Se practică pentru 15sec gravarea acidă totală a smalţului şi dentinei, alegându-se această tehnică adezivă deoarece, şi în acest caz, preparaţia a fost minim extinsă în dentină şi realizată conservator. După clătirea cu apă şi uscarea intensă cu aer, dentina a fost reumidificată cu ajutorul agentului desensibilizant, al cărui exces s-a îndepărtat prin aspiraţie. Urmează aplicarea din abundenţă şi intim la pereţii cavităţii a bonding-ului, suflarea acestuia cu spray-ul de aer şi fotopolimerizarea pentru minim 20 sec.

Se aplică un prim strat de compozit flow cu o grosime de maxim 0,5mm. Vâscozitatea redusă a compozitului flow permite acoperirea uniformă a tuturor micro-neregularităţilor din interiorul preparaţiei, reducând astfel posibilitatea apariţiei spaţierilor între materialul compozit şi straturile de adeziv. Într-o cavitate de clasa a II-a, acoperirea smalţului peretelui gingival al preparaţiei asigură o sigilare marginală completă (fig. 10).

Ultimul strat inserat a fost reprezentant de compozit hibrid, fiind modelat ocluzal anatomoform (fig. 11). Relaţiile ocluzale au fost verificate cu hârtie de articulaţie. Pentru adaptări s-au utilizat freze diamantate de finisare de 30 µm la turaţie înaltă (fig. 12), iar pentru lustruirea suprafeţelor de compozit s-au utilizat gume abrazive (fig. 13). Suprafeţele restaurărilor au fost gravate cu acid fosforic 37% aplicat pentru 2sec, spălate şi uscate după care, cu ajutorul unei microperii s-a aplicat un sigilant de suprafaţă, subţiat cu spray-ul de aer şi fotopolimerizat (fig. 14).

Concluzii

Pentru restaurarea directă a dinţilor posteriori cu răşini compozite se pot utiliza atât sisteme adezive cu gravare totală (total-etch), cât şi autogravante (self-etch), în funcţie de situaţia clinică. Răşinile compozite de tip bulk (monobloc) oferă clinicianului o excelentă modalitate de a micşora cavitaţile profunde, evitându-se utilizarea unor tehnici laborioase, stratificate şi cronofage. În general, răşinile de tip flow sunt buni lineri, iar în cazul cavităţilor cu dimensiuni reduse, ce nu sunt supuse stresului ocluzal, se pot utiliza chiar pentru realizarea integrală a restaurării.

written by

The author didn‘t add any Information to his profile yet.

Comments are closed.

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!