Restaurări monobloc cu compozite răşinice tip bulk.

Originally published in Compendium, an AEGIS publication.

Dental Technique: Restorations with Resin-Based, Bulk Fill Composites.
by Jose-Luis Ruiz, DDS, Director, Los Angeles Institute of Esthetic Dentistry, Los Angeles, California; Private Practice, Los Angeles, California

Reproduced from Compendium 31(special issue 5), 14-17, Nov/Dec 2010.
© 2011, with permission from AEGIS Publications, LLC.


[fb-like]

Este dovedit că toate răşinile compozite prezintă contracţie de priză (de polimerizare). Pentru a compensa consecinţele negative ale acesteia, unii specialişti consideră necesară inserarea în straturi a compozitului, urmată de fotopolimerizare “soft-start” (lumină de intensitate redusă pentru primele 10 sec de fotopolimerizare) sau “intermitentă” (intensitatea luminii creşte pe parcursul primelor 10 sec de la un nivel minim la cel maxim ce va fi utilizat încontinuare). Aceste metode minimizează contracţia de priză, dar, pe de altă parte, complică tehnica şi prelungesc timpul de lucru.

Inserarea în straturi succesive a unui compozit cu consistenţă vâscoasă este dificilă şi necesită o tehnică corect aplicată, minuţioasă; în caz contrar, riscul de apariţie a spaţierilor (golurilor) în interiorul materialului este mare. Studii mai recente au demonstrat că o tehnică ce presupune aplicarea unui numar mai mic de straturi de compozit, sau doar al unui singur strat cu grosime mai mare, în bloc (bulk-fill) poate avea la fel de mult succes. Totuşi, majoritatea clinicienilor nu implementează asemenea tehnici, fie din lipsa convingerii asupra succesului rezultatului, fie din lipsa unui material adecvat pentru o obturaţie tip monobloc.

Pentru a realiza cu succes obturaţii directe din compozit, medicul dentist are nevoie de o tehnică simplă, puţin consumatoare de timp şi cu rezultat predictibil.

Tehnica tradiţională pentru restaurările din compozit

Realizarea unei restaurări de calitate din compozit pentru cavităţi clasa I sau a II-a necesită, în cazul multor clinicieni, o schimbare fundamentală de abordare. Etapele acestei tehnici diferă mult faţă de cele caracteristice restaurărilor din amalgam. Trebuie reevaluate: prepararea cavităţii, alegerea matricei, izolarea, aplicarea sistemului adeziv, inserarea materialului de restaurare şi managementul contracţiei de priză a acestuia, ultimile două aspecte fiind detaliate în special în articolul de faţă.

Tendinţa de contracţie în timpul prizei cu până la 3% a compozitelor, o problemă inexistentă în cazul restaurărilor din amalgam, crează neplăceri atât medicului cât şi pacientului. Contracţia materialului de restaurare crează tensiune la suprafaţa dentară expusă adeziunii, ceea ce poate conduce la spaţieri sau fisuri la nivelul interfeţei dinte-restaurare, sau la afectarea unui întreg cuspid; toate acestea pot constitui sursa sensibilităţii postoperatorii sau a cariilor secundare.

Contracţia de priză nu poate fi eliminată integral; astfel că, diferitele tehnici propuse urmăresc doar limitarea consecinţelor nefaste ale acesteia. Una dintre cele mai importante metode ce a diminuat şi controlat efectele contracţiei de priză a fost obturarea stratificată a cavităţilor. Alături de beneficiile certe conferite de această tehnică, sunt şi o serie de dezavantaje, printre care prelungirea timpului de lucru necesar, dar şi etapele mai complicate de realizare.

În primul rând, timpul necesar inserării stratificate a compozitului poate fi considerabil, iar polimerizarea lentă de tipul “soft-start” sau intermitentă, după cum recomandă unii specialişti, prelungesc şi mai mult procesul. Astfel, este nevoie de mai mult timp tocmai în momentul decisiv şi cel mai intens al procedurii de restaurare: aplicarea sistemului adeziv şi inserarea stratificată a compozitului. În această fază de lucru, izolarea trebuie menţinută perfect iar matricea trebuie să ramână fixă, fiind în acelaşi timp nevoie şi de răbdare sporită din partea pacientului.

În al doilea rând, aderarea compozitului la pereţii prelucraţi ai preparaţiei este, de asemenea, o etapă importantă pentru că orice spaţiere survenită la nivelul acestei interfeţe vor creşte şansele apariţiei sensibilităţii postoperatorii, cariei secundare sau fracturării restaurării. Cu fiecare strat nou inserat de compozit, probabilitatea apariţiei problemelor menţionate se amplifică.

Restaurări monobloc din compozite

În literatura de specialitate se înregistrează o tendinţă de reducere a numărului de straturi de compozit necesare pentru realizarea unei obturaţii din compozit. Recent, producătorii au obţinut îmbunătăţiri ale răşinilor compozite, prin reducerea contracţiei de priză, conferind clinicianului o nouă opţiune: realizarea unei obturaţii din compozit în bloc, de calitate şi cu posibilitatea monitorizării contracţiei de priză. Timpul de lucru este astfel mult redus, procedura restaurativă fiind mai previzibilă şi mai puţin stresantă.

Materialele compozite pentru obturaţia în bloc trebuie să prezinte o serie de caracteristici. În primul rând, trebuie să aibă o contracţie mică de priză pentru a preveni microinfiltraţia, iar tensiunile de la interfaţă să fie contracarate de o oarecare elasticitate a materialului. Apoi, aceste materiale trebuie să permită o fotopolimerizare pe o grosime de cel puţin 4mm, caracteristică obţinută printr-o translucenţă deosebită şi o mare permeabilitate şi conductibilitate pentru fascicolul luminos. De asemenea, trebuie să prezinte o consistenţă mai redusă care să permită adaptarea facilă la pereţii cavităţii, inclusiv la nivelul marginii cervicale. Şi nu în ultimul rând, sunt necesare proprietăţi fizice excelente precum rezistenţă mare la compresiune şi abraziune.

Prezentări de caz

(1) Un bărbat de 52 ani a fost programat pentru realizarea unor restaurări directe din compozit de tip clasa a II-a (fig. 1). Examenul radiologic efectuat a obiectivat carii sub vechile restaurări de la nivelul 3.6 şi 3.7. S-au îndepărtat obturaţiile deficitare şi procesele carioase, şi s-au configurat cavităţile (fig. 2). Când se utilizează compozitele pentru restaurare, nu este necesară prepararea cavităţilor după regulile lui Black deoarece aceste materiale nu necesită atingerea unor anumiţi parametri de adâncime, lăţime sau retenţie ca în cazul amalgamului; se urmăreşte doar îndepărtarea procesului carios într-o manieră cât mai conservatoare.

Cavitatea rezultată a prezentat peste 3mm adâncime, de aceea s-a utilizat pentru protecţia pulpară ciment ionomer de sticlă modificat cu răşini, fotopolimerizabil, aplicat în strat subţire. Peretele în smalţ al cavităţii a fost gravat cu acid fosforic, apoi spălat. După uscarea cu aer (evitând desicarea) s-a aplicat primul strat de auto-adeziv conform instrucţiunilor producătorului, intim adaptat la pereţii cavităţii, timp de 20sec, apoi uscat cu aer pentru 5sec şi fotopolimerizat.

Compozitul pentru obturaţia în bloc s-a utilizat pentru primul dintre cele două straturi ale restaurării. La aplicare, vârful seringii s-a plasat în contact cu peretele gingival al cavităţii verticale, fiind retras gradual pe măsura umplerii, pentru a evita încorporarea de bule de aer. Este important ca acest prim strat să se aplice până imediat sub nivelul joncţiunii amelo-dentinare pentru a asigura suficient spaţiu pentru cel de-al doilea strat.

Durabilitatea restaurării se asigură prin acoperira primului strat de compozit bulk cu un compozit de restaurare cu rezistenţă mai mare la uzură. Morfologia ocluzală a fost realizată cu instrumente speciale de modelat compozitul, urmând fotopolimerizarea (fig. 3). Forma finală a morfologiei ocluzale s-a obţinut cu ajutorul unei freze flacără din carbură de tungsten, fiind acordată o atenţie deosebită acestei manopere, pentru a preîntâmpina problemele posibile postoperatorii de origine ocluzală. Finisarea restaurării se realizează printr-o tehnică într-un singur timp ce utilizează o perie diamantată. Pacientul a fost dispensarizat telefonic la o zi şi apoi la o săptămână de la intervenţie pentru evaluare. Nu s-a înregistrat sensibilitate postoperatorie.

(2) O femeie de 55 de ani, se prezintă pentru înlocuirea unei obturaţii fracturate din amalgam (fig. 4). Similar protocolului descris anterior, s-au îndepărtat amalgamul restant şi procesul carios (fig. 5). S-a fixat matricea pentru facilitarea inserării compozitului (fig. 6), urmând inserarea primului strat din răşina tip bulk până sub nivelul smalţului, şi s-a polimerizat (fig. 7). Pentru cel de-al doilea, care este şi stratul final al obturaţiei s-a utilizat un compozit pentru restaurare, ce a fost polimerizat şi lustruit adecvat (fig. 8, 9).

Concluzii

O tehnică de restaurare ce implică o obturaţie tip monobloc din compozit reprezintă un avans substanţial în minimizarea complicaţiilor ce derivă din inserarea tradiţională, stratificată a obturaţiilor directe din compozit. Cu ajutorul unei tehnici adecvate şi a progreselor înregistrate în domeniul materialelor de restaurare, se pot realiza restaurări directe din compozit într-un mod mai simplu, mai predictibil şi mai eficient.

written by

The author didn‘t add any Information to his profile yet.

Comments are closed.

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!