Terapia medicamentoasă la pacientele însărcinate

Originally published in Compendium, an AEGIS publication.

Drug Therapy for the Pregnant Dental Patient by Jonathan Mendia, DMD; Michael A. Cuddy, DMD; and Paul A. Moore, DMD, PhD, MPH.
Originally published in Compendium of Continuing Education in Dentistry 33(8), September 2012.
Copyright © 2012 to AEGIS Communications. All rights reserved
Traducere, redactare şi adaptare: Asist. Univ. Dr. Blanka Petcu

Rezumat

Efectuarea tratamentului stomatologic necesar, managementul infecţiilor orale şi controlul durerii sunt esenţiale pentru menţinerea sănătăţii generale în perioada sarcinii. Medicaţiile necesare în mod frecvent în cadrul asistenţei stomatologice cuprind anestezicele locale şi vasoconstrictorii asociaţi, analgezicele cu acţiune centrală şi periferică, sedativele şi agenţii anxiolitici, precum şi antibioticele.

Medicamentele terapeutice utilizate de rutină în cabinetul de medicină dentară sunt selectate datorită siguranţei şi eficienţei lor cunoscute. Cu toate acestea, agenţii prescrişi în mod obişnuit trebuie reevaluaţi în privinţa posibilelor riscuri pentru mamă şi/sau făt. Decizia de a administra un anumit medicament necesită ca beneficiile să depăşească riscurile potenţiale ale terapiei medicamentoase.

Acest articol analizează şi actualizează recomandările pentru utilizarea agenţilor terapeutici în stomatologie, permiţând astfel practicienilor dentari să selecteze cele mai sigure medicamente atunci când tratează paciente însărcinate.

Obiective:

  • discutarea preocupărilor legate de terapia medicamentoasă necesară pentru tratamentul dentar al pacientelor gravide;
  • identificarea agenţilor terapeutici utilizaţi în practica dentară pentru pacientele însărcinate şi a posibilelor lor riscuri;
  • descrierea efectelor alcoolului, fumatului şi ale utilizării ilicite a medicamentelor în perioada sarcinii.

Perceperea actuală a sănătăţii maternale şi fetale sprijină conceptul de menţinere a sănătăţii orale ca parte fundamentală a sănătăţii generale. Instrucţiunile recent publicate privind asigurarea îngrijirii stomatologice în cursul sarcinii, intitulate „Sănătatea orală în cursul sarcinii şi în copilăria timpurie: indicaţii bazate pe dovezi pentru practicienii din domeniul sănătăţii” (Oral Health During Pregnancy and Early Childhood: Evidence-Based Guidelines for Health Professionals) afirmă: „Prevenirea, diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor orale, inclusiv radiografiile dentare necesare şi utilizarea anesteziei locale, sunt foarte benefice şi se pot încerca în perioada sarcinii în lipsa riscului maternal sau fetal suplimentar, comparativ cu riscul asociat cu neacordarea îngrijii. Buna sănătate orală şi controlul afecţiunilor orale protejează sănătatea şi calitatea vieţii unei femei; are, de asemenea, potenţialul de a reduce transmiterea bacteriilor patogene de la mamă la copii.” În mod cert, beneficiile asupra sănătăţii oferite de asistenţa stomatologică necesară în cursul sarcinii depăşesc de departe posibilele riscuri.

Pentru un pacient adult tânăr şi sănătos, selectarea agenţilor terapeutici pentru anestezia locală, sedare, controlul durerii postoperatorii şi tratamentul infecţiilor este de obicei simplă. Un practician dentar poate selecta în general lidocaina cu adrenalină, triazolam, ibuprofen sau acetaminofen cu hidrocodonă şi penicilina V. Pot fi necesari agenţi alternativi pentru a trata în siguranţă pacienţii cu istoric de alergie medicamentoasă, precum şi pe cei compromişi dpdv medical, cu vârste extreme sau cu medicaţii concomitente. Pentru o pacientă însărcinată, un clinician din domeniul dentar trebuie să considere riscurile adiţionale pe care o terapie medicamentoasă le poate avea asupra fătului şi mamei.
Hipersensibilitatea, alergia sau reacţiile toxice la mamă pot compromite sănătatea acesteia, limitând abilitatea de a suporta sarcina. Efectele adverse asupra sănătăţii fătului pot include defecte congenitale, avort, complicaţii în cursul travaliului, greutate redusă la naştere, precum şi dependenţă medicamentoasă postnatală.

Aceste efecte sunt de obicei specifice momentului administrării medicamentului în cursul sarcinii (primul, al doilea sau al treilea trimestru), dozei administrate şi duratei terapeutice. Comparativ cu multe terapii medicale, tratamentul stomatologic implică în general utilizarea medicamentelor cu timpi scurţi de înjumătăţire prin eliminare, ce se administrează pentru perioade limitate de timp şi de aceea, mai puţin verosimil, cauzează complicaţii în perioada sarcinii.

Modificările fiziologice din timpul puerperalităţii includ creşterea în greutate, hipotensiunea posturală la decubit dorsal, necesitatea frecventă de urinare, funcţie respiratorie limitată şi riscul hipoglicemiei. Starea de rău matinală este, de asemenea, frecventă. Sarcina poate intensifica stresul şi anxietatea unei şedinţe în cabinetul dentar. Asistenţa stomatologică implică adaptări pentru aceste modificări, prin planificarea unor şedinţe scurte, evitarea poziţiei prelungite de decubit dorsal, instrucţiuni clare în privinţa igienei orale şi utilizarea judicioasă a radiografiilor.

În timp ce pacienta însărcinată se află în poziţia de decubit dorsal, în special în trimestrul al doilea şi al treilea de sarcină, poate scădea tensiunea arterială şi debitul cardiac. Aceste fenomene se atribuie întoarcerii venoase diminuate spre cord ca rezultat al compresiei venei cave inferioare de către uterul gravid, ducând la o reducere a debitului cardiac. Această stare este cunoscută sub denumirea de sindrom hipotensiv de decubit şi se caracterizează prin delir, hipotensiune, tahicardie şi sincopă. Tratamentul constă în plasarea pacientei într-o poziţie laterală stângă la un unghi de 5 până la 15 grade pentru a diminua presiunea uterului asupra venei cave şi administrarea oxigenului 100%. Dacă hipotensiunea tot nu s-a eliberat, este indicată o poziţie laterală completă în partea stângă.

Menţinerea unei igiene orale optime este importantă în perioada sarcinii. Femeile însărcinate sunt expuse unui risc crescut de gingivită de sarcină, mobilitate dentară, carie dentară şi eroziune. Gingivita de sarcină, cea mai frecventă manifestare orală în rândul femeilor însărcinate, este cauzată de nivelurile crescute de estrogen şi progesteron, ducând la permeabilitate capilară crescută în cursul sarcinii. Pacientele gravide experimentează irigarea gingiilor, slăbirea smalţului dentar şi caria dentară datorită expunerii crescute la acizi induse de răul de dimineaţă şi boala refluxului gastro-esofagian (GERD). Îngrijirea preventivă prin tratament parodontal şi igienă orală corespunzătoare pot ajuta la prevenirea unor asemenea episoade.

Deşi majoritatea procedurilor dentare opţionale se pot amâna, la o femeie însărcinată care se prezintă cu durere orală, afecţiune avansată sau cu infecţie, tratamentul stomatologic nu ar trebui întârziat. Pacientei însărcinate trebuie să i se ofere instrucţiuni eficace în privinţa igienei orale cu descrierea importanţei pe care controlul plăcii o deţine în prevenirea bolii parodontale.

Dacă este indicat tratamentul de urgenţă, acesta trebuie realizat în orice moment, pentru a elimina orice stres fizic asupra pacientei sau fătului. Deşi niciunul din medicamentele utilizate în tratarea durerii şi a infecţiilor nu este lipsit total de riscuri, consecinţele netratării unei infecţii active în perioada sarcinii depăşesc de departe posibilele riscuri ale celor mai multe medicamente necesare în îngrijirea dentară.

Acest articol revizuieşte şi actualizează îngrijorările asociate cu terapia medicamentoasă necesară în tratamentul pacientelor însărcinate şi oferă instrucţiuni pentru selectarea anestezicelor locale, a sedativelor, analgezicelor şi a antibioticelor.

Categorii de riscuri în sarcină

Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor din SUA (Food and Drug Administration, FDA) a stabilit cinci categorii pentru clasificarea posibilelor riscuri în sarcină asociate cu terapia medicamentoasă. Cele cinci categorii definite în tabelul 1 oferă un ghid pentru siguranţa relativă a medicamentelor prescrise pacientelor gravide.

  • Categoria A include medicamente care au fost adecvat studiate pe oameni şi deţin dovezi care susţin utilizarea lor în siguranţă.
  • Categoria B include medicamente ce nu conferă nicio dovadă privind riscul în cadrul studiilor pe animale sau la utilizarea terapeutică umană.
  • Categoria C include medicamente la care riscul de teratogenicitate a fost demonstrat la animale şi nu poate fi exclus în cazul oamenilor.
  • Categoria D include medicamente ce prezintă riscuri demonstrate la oameni, dar beneficiul lor terapeutic poate depăşi riscurile.
  • Categoria X include agenţii care s-au demonstrat a fi nocivi asupra mamei şi fătului cu un profil beneficiu vs. risc nefavorabil.

Medicamentele din categoriile A şi B sunt considerate în general corespunzătoare utilizării în perioada sarcinii, în timp ce medicamentele din categoria C ar trebui utilizate cu precauţie; medicamentele din categoria D şi X ar trebui evitate sau sunt contraindicate.

Mai puţin de 20% din toate medicamentele clasificate de FDA aparţin categoriei A sau B. Informaţiile oferite în prospectele puse la dispoziţie de producătorii medicamentelor cu şi fără prescripţie medicală includ aceste calificative FDA privind utilizarea în sarcină. Actualmente FDA revizuieşte cerinţele de etichetare pentru utilizarea medicamentelor cu prescripţie în perioada sarcinii pentru a oferi o descriere şi mai completă a riscului specific; sursa informaţiei (studii pe animale sau umane); verosimilitatea anomaliilor de dezvoltare specifice şi severitatea, reversibilitatea si corectabilitatea lor; şi importanţa dozei, durata expunerii şi temporizarea gestaţională a expunerii.

Teratogenicitatea

Dintre miile de medicamente comercializate, doar câteva sunt cunoscute a fi teratogene cu certitudine (induc anomalii congenitale) la oameni. Talidomid, elaborat în anii 1950 ca tranchilizator şi antiemetic, este cel mai cunoscut teratogen la oameni. Teratogeneza talomidului este neobişnuită pentru că atunci când se administrează în primele 3 luni de gestaţie, există o incidenţă foarte crescută a defectelor congenitale, inclusiv o anomalie unică denumită focomelia, care se caracterizează prin braţe şi picioare scurte. Warfarina, retinoizii, acidul valproic şi metalele grele sunt, de asemenea, cunoscute pentru producerea defectelor congenitale fizice semnificative. Cunoaşterea riscurilor asociate cu utilizarea lor în timpul sarcinii este cel mai clar atunci când frecvenţa defectelor congenitale este crescută şi rezultatul este uşor de identificat. Efectele adverse ale terapiei medicamentoase în cursul sarcinii, care sunt subtile şi întârziate, precum modificările minore în comportament şi inteligenţă, sunt aproape imposibil de determinat.

Mulţi factori pot contribui la incertitudine când se determină riscul terapiei medicamentoase. Datele obţinute pe animale, care sunt de obicei colectate din studii ce folosesc expuneri extraordinar de mari şi prelungite, sunt cunoscute a avea o variabilitate mare în funcţie de specii. Unele defecte congenitale, precum despicătura de buză – cu sau fără despicătură de palat – au rate ridicate de fundal, ceea ce complică evaluarea riscului adiţional pentru oricare medicament specific. Potenţialul teratogen al unor medicamente poate fi dependent de o predispoziţie genetică implicată în dezvoltarea fetală. În plus, când se raportează defecte congenitale multiple, este deseori dificil de determinat dacă factorul etiologic a fost medicamentul sau boala de bază, care necesita terapia medicamentoasă.

În cazul multor medicamente nou comercializate sau prescrise rar, este imposibil de obţinut evaluarea clară a riscului uman. Din fericire, sunt disponibile dovezi pentru evaluarea posibilului lor risc (tabelul 2). Această listă actualizată a medicamentelor oferă un sumar al percepţiei curente a riscului în perioada sarcinii.

Selecţia agenţilor terapeutici în medicina dentară

Anestezice locale

Majoritatea anestezicelor locale s-au dovedit a nu fi teratogene la oameni şi sunt considerate relativ sigure pentru utilizarea în stomatologie. Recomandarea pentru precauţie (Categoria C) privind mepivacaina şi bupivacaina se referă în primul rând la informaţiile limitate colectate în cadrul studiilor de teratogenicitate pe animale. Ca atare, în cazul acestor agenţi nu se pot exclude posibilele defecte congenitale la oameni. În studiile pe animale, bradicardia fetală poate rezulta din concentraţiile mari de lidocaină, bupivacaină sau mepivacaină injectată în vecinătatea arterei ombilicale. Întrucât toate anestezicele locale pot traversa placenta şi pot cauza depresie fetală, este recomandabilă limitarea dozei de anestezic la minimum necesar, pentru controlul eficient al durerii.

Lidocaina, cel mai frecvent utilizat agent anestezic local, are o doză maximă recomandată de 4,3mg/kg fără vasoconstrictor şi de 7mg/kg în asociere cu un vasoconstrictor. Volumul sangvin diluat şi legarea redusă a proteinelor din perioada sarcinii poate diminua doza maximă de siguranţă. Injecţia intravasculară combinată cu o cuplare redusă a proteinelor poate creşte teoretic toxicitatea anestezicului local. Cu toate acestea, dozele maxime recomandate ale anestezicului local în stomatologie sunt foarte conservatoare şi este puţin probabil să atingă niveluri sanguine fetale semnificative.

O doză limitată de bupivacaină poate fi o alternativă valoroasă la medicaţia antiinflamatorie nesteroidiană (NSAID) şi la analgezicele opioide administrate pentru managementul durerii postoperatorii la pacientele gravide.
Cea mai convingătoare dovadă a siguranţei anesteziei locale este furnizată de Collaborative Perinatal Project (CPP), un studiu efectuat în perioada 1960-1994 în cadrul a 12 spitale universitare din Statele Unite, cu examinarea expunerii prenatale la diferite medicamente şi factori de mediu. Studiul a înregistrat 55.000 de copii, creând o bază de date voluminoasă. Nu s-a observat nicio dovadă de teratogenicitate sau alte efecte adverse în urma utilizării corespunzătoare a benzocainei, procainei, tetracainei sau a lidocainei în sarcină.

Prilocaina şi benzocaina sunt recunoscute ca inductori ai methemoglobinemiei. În methemoglobinemie, atomii de fier din hemoglobină sunt oxidaţi sub formă de sare ferică şi nu transportă oxigenul în aceeaşi măsură ca în condiţii normale. Dacă este severă, anoxia maternă poate fi letală fătului şi mamei deopotrivă. O doză mare din aceste două anestezice locale la o pacientă susceptibilă poate cauza teoretic o criză. La pacientele care nu prezintă alte expuneri toxice sau defecte genetice, doza de prilocaină care ar induce methemoglobinemia depăşeşte de obicei doza maximă recomandată pentru oxidarea semnificativă a fierului din hemoglobină. Deşi nu există raportări publicate în literatură referitor la orice pericol suplimentar asupra mamei sau fătului comparativ cu alte anestezice, ar fi prudentă limitarea dozei de benzocaină şi prilocaină pentru a evita o posibilă methemoglobinemie.

Adrenalina şi vasoconstrictorii

O injectare intravasculară accidentală a unei fiole de anestezic local de 1,8ml cu anestezic local ce conţine adrenalină 1:100.000 poate livra în organism 18µg de epinefrină. Dozele intravasculare semnificative clinic de agenţi α-adrenergici sunt de evitat pentru a menţine perfuzia placentară corespunzătoare şi viabilitatea fetală. Dozele dentare de anestezice locale cu vasoconstrictor utilizate în mod normal, fără injectarea intravasculară accidentală, nu expun fătul sau uterul la niveluri semnificative de adrenalină. Când se administrează un anestezic local cu adrenalină, este imperios necesar să fie injectat lent, cu utilizarea aspiraţiei repetate. Vasoconstrictorii reduc toxicitatea anestezicelor locale prin reducerea absorbţiei. Nu există contraindicaţii semnificative ale utilizării adrenalinei în dozele recomandate, cu condiţia să nu se producă injectarea intravasculară.

Adrenalina îmbunătăţeşte anestezia locală, reducând nivelurile sanguine de vârf ale anestezicelor locale şi prelungind blocada neuronală. În sânge, adrenalina are efecte dependente de doză asupra fluxului sanguin al uterului şi contractilităţii uterului, cauzând o diminuare a fluxului sanguin şi al activităţii uterine deopotrivă. Epinefrina poate cauza, de asemenea, constricţia arterei ombilicale, dar s-a demonstrat că are o semnificaţie deosebită doar când există compromitere fetală. În general, la pacientele însărcinate pare să nu existe nicio contraindicaţie semnificativă pentru utilizarea atentă a licodainei cu adrenalină.

Levonordefrina, un alt vasoconstrictor utilizat în soluţiile anestezice locale, deţine activitate farmacologică similară cu cea a adrenalinei. În concentraţii egale, levonordefrina este mai puţin activă decât adrenalina în elevarea tensiunii arteriale sau ca şi vasoconstrictor. Cu toate acestea, în cartuşele dentare, concentraţia de levonordefrină (1:20.000) este de cinci ori concentraţia normal utilizată a adrenalinei (1:100.000), fiind astfel un vasoconstrictor mai potent; de aceea, poartă şi un risc mai mare asupra fătului. Astfel, levonordefrina este o alegere nerecomandată pacientelor gravide.

Analgezice periferice

Aspirina şi NSAID au mecanismul comun de inhibare a sintezei de prostaglandine. Prostaglandina E2 este unul dintre hormonii implicaţi în inducerea travaliului. Prin blocarea producţiei de prostaglandine, substanţele NSAID pot prelungi travaliul. În plus, inhibitorii de prostaglandină ridică probleme legate de închiderea prematură a canalului arterial fetal, ce duce la hipertensiunea pulmonară a fătului. Aceste îngrijorări derivă din studii efectuate la paciente care au luat doze mari de aspirină şi s-a extrapolat la aplicarea altor NSAID. Poate exista un risc uşor crescut de anomalii congenitale, inclusiv defecte cardiace, şi când NSAID – precum buprofen, naproxen sau celecoxib — se administrează timpuriu în sarcină.

Nou-născuţii mamelor care au ingerat 5-10g de aspirină cu 5 zile înainte de naştere se asociază cu tendinţe de sângerare, în mod specific hemoragii intracraniene. Nu s-au constatat deloc tendinţe hemoragice dacă aspirina se luase cu nu mai puţin de 6 zile înainte de naştere. Aspirina şi alte NSAID ar trebui evitate, îndeosebi în cursul celui de-al treilea trimestru al sarcinii, alternativa fiind acetaminofenul ce cauzează mai puţină iritaţie gastrică şi nu induce tendinţe hemoragice. Dozarea acetaminofenului ar trebuie să fie mai atent monitorizată pentru a preveni posibilă toxicitate hepatică.

Analgezice cu acţiune centrală

Analgezicele opioide trebuie folosite cu atenţie şi doar în cazuri specific indicate. S-a evaluat şi utilizarea codeinei în perioada sarcinii şi s-a constatat că se asociază cu multiple defecte congenitale, incluzând defecte cardiace şi despicătura labială/palatină. Întrucât alţi opoizi, precum oxicodona şi hidrocodona, se administrează rar în timpul sarcinii, se cunoaşte puţin despre riscurile lor fetale potenţiale.
Tulburările medicale ce necesită utilizarea acestor opioide pot de asemenea induce aceste defecte. Depresia respiratorie neonatală s-a raportat în cazul utilizării opioidelor. Utilizarea prelungită sau în doze crescute a opioidelor creşte semnificativ aceste riscuri când se folosesc în etapele tardive ale sarcinii.

Antibiotice

Penicilina şi antibioticele cefalosporine cele mai utilizate în stomatologie (penicilina V, amoxicilina şi cefalexina) sunt în general considerate sigure pentru uzul stomatologic. Clindamicina, metronidazolul sunt de asemenea considerate a avea risc minim. Sarea de estolat a eritromicinei poate induce cu mai mare probabilitate toxicitate hepatică la femeile însărcinate şi de aceea nu se recomandă.
Îngrijorările cele mai mari în privinţa utilizării antibioticelor sunt legate de agenţii cu indicaţii limitate în stomatologie. Aminoglicozidele, precum gentamicina, poate induce ototoxicitate când se administrează tardiv în sarcină. Tetraciclinele, inclusiv doxiciclina, sunt implicate în colorarea dinţilor şi tulburări metabolice osoase.

Sedative

Este problematică utilizarea oricăror depresante ale sistemului nervos central (SNC) utilizate frecvent în terapia de sedare. Întrucât agenţii sedativi sunt inhibitori ai funcţiei neuronale şi traversează în general barierele placentare, utilizarea lor în perioada sarcinii este în general privită cu teamă.

Dintre medicamentele antianxioase prescrise în mod frecvent, cel mai amplu evaluat este diazepamul din clasa benzodiazepinelor (Valium). Investigaţiile pe animale şi cele umane deopotrivă au observat o asociere între expunerea la diazepam în cursul sarcinii şi despicăturile labiale. Până în prezent nu a fost posibilă confirmarea acestor raportări la fiecare caz în parte. Expunerea la o singură doză cu doze clinic acceptabile, comparativ cu terapia cronică de-a lungul sarcinii, ar sugera un risc minim de teratogenicitate după sedarea/anestezia cu benzodiazepine.
Global, dovezile avertizează împotriva utilizării prelungite a benzodiazepinelor, îndeosebi în perioada sarcinii.

Protoxidul de azot şi inhalo-sedarea

Expunerea prelungită a şobolanilor la doze mari de protoxid de azot a demonstrat efecte teratogene scheletale şi comportamentale. În plus, avortul spontan şi fertilitatea redusă au fost corelate cu expunerea profesională la oxidul de azot. Acesta din urmă poate inactiva vitamina B12 şi astfel poate inhiba enzima sintetaza metionină dependentă de vitamina menţionată. Această inhibiţie este cunoscută pentru epuizarea nivelurilor de tetrahidrofolat care sunt necesare sintezei de ADN. Expunerea prelungită la concentraţii ambientale de protoxid de azot poate inhiba teoretic diviziunea celulară.

Expunerea pe termen scurt în cursul anesteziei generale cu asemenea agenţi ca protoxid de azot, halotan şi tiopental nu sunt considerate a fi teratogene. Cu toate acestea, pentru că expunerea prelungită la oxidul de azot s-a demonstrat a inhiba replicarea celulară, ar părea indicată minimizarea şedinţelor lungi cu utilizarea N2O—mai ales în primul trimestru de sarcină.

Automedicaţia pacientelor

Complicaţiile sarcinii şi defectele congenitale cauzate de alcool,tutun sau utilizarea ilicită a medicamentelor se pot preveni în totalitate.
Consumul de alcool în timpul sarcinii prezintă o îngrijorare semnificativă pentru că nicio cantitate de alcool consumată nu s-a dovedit sau nu se poate considera sigură. US Surgeon General recomandă abstinenţa de la alcool pentru toate femeile însărcinate sau care plănuiesc să rămână gravide. Potrivit Centers for Disease Control and Prevention, una din 12 femeile însărcinate bea în timpul sarcinii şi aproximativ una din 30 raportează consumul excesiv (cinci sau mai multe băuturi alcoolice la o singură ocazie). Consumul de alcool în perioada sarcinii creşte riscul naşterii premature, naşterii unui copil mort şi al avortului spontan. Efectele neonatale includ retardul mintal, anomaliile scheletale, malformaţiile organice, greutatea redusă la naştere, probleme de învăţare şi sindromul alcoolismului fetal (FAS), o tulburare de dezvoltare la sugari.

Fumatul în perioada sarcinii se asociază la rândul său cu rezultate adverse, incluzând: sarcina ectopică, avort spontan, desprinderea placentei, placenta previa (o placentă joasă care acoperă uterul), naşterea prematură, naşterea unui copil mort şi greutatea mică la naştere. Efectele negative ale fumatului se extind totodată şi neonatal: despicătura labio-palatină, prematuritatea, greutatea redusă la naştere, mortalitatea neonatală şi sindromul decesului subit la sugari (Sudden Infant Death Syndrome, SIDS). Aproape un sfert dintre toate SIDS se pot atribui fumatului maternal prenatal; şi ratele de mortalitate fetală sunt cu 35% la mari în rândul femeilor însărcinate care fumează decât la cele nefumătoare.

În Statele Unite aproximativ 4% dintre femeile însărcinate utilizează în mod ilicit droguri (marijuana, heroină, cocaină, amfetamine, etc), cauzând complicaţii în timpul sarcinii, probleme serioase în dezvoltarea fătului şi a nou-născutului, frecvente naşteri premature şi posibilitatea de transmitere a bolilor sexuale şi a hepatitei.

Concluzii

Expunerea la medicamente şi chimicale în timpul sarcinii este considerată responsabilă pentru aproximativ 1% din malformaţiile congenitale. Cu toate acestea, complicaţiile la naştere şi defectele congenitale asociate cu sarcina sunt mai frecvente datorită nutriţiei slabe, fumatului sau consumului de alcool, bolilor, predispoziţiei genetice şi vârstei maternale.

Acest articol revizuieşte cunoştinţele actuale cu privire la terapia medicamentoasă sigură în timpul sarcinii şi oferă recomandări specifice terapiei dentare. Selectarea celor mai siguri agenţi, limitarea duratei regimului medicamentos şi minimizarea dozelor sunt principiile fundamentale ale terapiei în condiţii de siguranţă.

Despre autori:

Jonathan Mendia, DMD
Resident, Dental Anesthesiology
Department of Dental Anesthesiology

Michael A. Cuddy, DMD
Assistant Professor
Dental Anesthesiology

Paul A. Moore, DMD, PhD, MPH
Professor, Public Health and Pharmacology
Chair, Department of Dental Anesthesiology

University of Pittsburgh
School of Dental Medicine
Pittsburgh, Pennsylvania

written by

The author didn‘t add any Information to his profile yet.

Comments are closed.

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!