Prima pagină » Amelogeneza imperfectă – caz clinic de reabilitare conservatoare estetică

Amelogeneza imperfectă – caz clinic de reabilitare conservatoare estetică

by admin

Originally published in Compendium, an AEGIS Publications Property. All rights reserved.

Conservative Esthetic Rehabilitation of a Young Patient with Amelogenesis Imperfecta by Aliasger Tunkiwala, BDS, MDS; and Danesh Vazifdar. Originally published in Compendium of Continuing Education in Dentistry 34(3) March 2014. Copyright © 2014 to AEGIS Communications. All rights reserved. 


Despre autori:

Aliasger Tunkiwala, BDS, MDS
Private Practice with emphasis on Prosthetic and Implant Dentistry, Mumbai, India
Danesh Vazifdar
Owner, Adaro Dental Laboratory, Mumbai, India

Recunoaștere:
Autorii doresc să adreseze mulţumiri următorilor membri ai echipei dentare: Sushrut Prabhudesai, MDS, pentru osteoplastie şi procedura de elongaţie coronară; şi Bhakti Tunkiwala, MDS, pentru determinarea nivelului gingival asistată de laser şi gingivectomia la nivelul frontalilor inferiori.


Traducere și redactare: Asist. Univ. Blanka Petcu


Managementul conservator al pacienţilor adulţi tineri cu amelogeneză imperfectă, cu utilizarea materialelor şi a tehnicilor contemporane este necesar în stomatologie. Aceşti pacienţi au smalţul malformat ce tinde să se uzeze la o rată mai rapidă decât smalţul normal, fiind predispus la carie. Managementul convenţional al acestor pacienţi necesită devitalizarea tuturor dinţilor implicaţi, urmată de reconstituirea bonturilor cu pivoţi şi alungirea şi prepararea coroanelor pentru a oferi suficient spaţiu în vederea realizării unor restaurări cu contur total.
Acest articol schiţează o metodă minim invazivă de gestionare a cazurilor de acest fel. Prin creşterea dimensiunii verticale de ocluzie şi utilizarea unor preparaţii foarte minime sau renunţarea la preparaţii, precum şi fabricarea coroanelor de disilicat de litiu pentru a se ataşa adeziv de structura dentară restantă, aceşti dinţi se pot salva de devitalizare, aşa cum se demonstrează în acest caz. Aceasta permite menţinerea integrităţii structurii dentare, precum şi a vitalităţii.


Amelogenesis imperfecta (AI) este o tulburare moştenită a smalţului, cu mutaţii la nivelul a cinci gene—AMEL, ENAM, MMP20, KLK4 şi FAM83H— şi o gamă largă de reprezentări clinice. Ea afectează structura şi aspectul smalţului tuturor dinţilor, în dentiţia primară şi cea secundară deopotrivă.1 Dinţii cu această problemă tind să fie anormal de mici, coloraţi, cu gropiţe şi striaţiuni şi sunt predispuşi la uzură rapidă şi fracturare. Prin compromiterea generalizată a smalţului, se înregistrează o pierdere a dimensiunii verticale, alături de lipsa contactelor interproximale, ducând la impactarea alimentelor şi problemele asociate cu aceasta. În majoritatea cazurilor dezabilitatea estetică este izbitoare.

Morbiditatea crescută pentru aceşti pacienţi prezintă provocări restauratoare majore în cursul formulării planului de tratament. Lipsa smalţului matur pentru adeziune poate constitui un handicap important atunci când se implică protocoale terapeutice contemporane în stomatologia estetică. La pacienţii care suferă de AI sunt necesare opţiunile terapeutice conservatoare ce salvează structura dentară, oferind totodată un tratament de durată.


Autorii raportează cazul unui pacient în vârstă de 21 ani care s-a prezentat cu coloraţie severă şi sensibilitatea uşoară a dinţilor (fig. 1). Dinţii vizibili în timpul zâmbetului erau foarte scurţi, inestetici şi nepotriviţi pentru vârsta lui.


Evaluarea clinică

S-a efectuat un examen clinic minuţios şi o analiză pentru a evalua problemele estetice şi funcţionale ale pacientului (fig. 2-7). Istoricul medical a relevat leucodermia. Funcţia articulaţiei temporo-mandibulare (ATM) era în limite normale.
Pentru evaluarea ocluziei s-au utilizat modele de studiu montate în articulator. Analiza facială a indicat un plan ocluzal maxilar înclinat şi linia dentară mediană, de asemenea, înclinată. Analiza dento-labială a demonstrat că în repaus incisivii superiori nu erau vizibili în mod adecvat, o linie a surâsului inversată, alături de un zâmbet larg cu afişarea a 12 dinţi. Rezultatele obţinute din analiza fonetică au indicat că sunetele “F” şi “V” sugerau scurtarea incizală superioară, pronunţarea consoanelor “M” şi “S” dezvăluia o dimensiune verticală de ocluzie (DVO) diminuată, iar sunetele “E” demonstrau scurtarea severă a incisivilor.

Analiza dentară a evidenţiat un biotip gros, asimetrie şi localizarea inadecvată a nivelurilor gingivale şi a zeniturilor, înclinaţiile axiale incorecte, un raport inestetic între lăţime/lungime şi suprafeţe punctate pe majoritatea dinţilor. La o serie de dinţi posteriori era evidentă caria interproximală, confirmată şi de analiza radiografiilor. În fine, examenul ocluzal a indicat discrepanţă între intercuspidarea maximă (IM) şi relaţia centrică (RC), precum şi lipsa ghidajului anterior/a dezocluziei posterioare.


Evaluarea riscurilor

Strategiile de evaluare a riscurilor se utilizează pentru a aprecia posibilele dificultăţi în executarea tratamentului şi pentru a înţelege posibilul rezultat terapeutic. S-a folosit o abordare sistematică pentru analiza parodontală, biomecanică, funcţională şi dento-facială.3
Din punct de vedere parodontal, pacientul prezenta un risc redus, pentru că exista o pierdere minimă de os şi nu sângera la sondare, aspecte conforme cu clasificarea Academiei Americane de Parodontologie.
Din punct de vedere biomecanic, s-a considerat că pacientul prezenta un risc moderat, întrucât avea carii interproximale, iar structural lipsa smalţului determina susceptibilitatea dinţilor la legături adezive mai slabe la restaurări.
Funcţional, pacientul prezenta risc moderat. Deşi avea funcţii acceptabile, IM nu era concordantă cu RC şi majoritatea dinţilor manifestau uzură ocluzală. Deoarece suprafeţele ocluzale ale tuturor dinţilor aveau nevoie de tratament restaurator pentru redobândirea DVO, RC ar fi constituit punctul de începere a reconstrucţiei.
În fine, dento-facial pacientul a fost clasificat cu risc moderat, pentru că dinţii se afişau maxim şi la fel şi gingia marginală, datorită poziţiei liniei surâsului.


Conceptul terapeutic comprehensiv

Planul de tratament a fost conceput prin identificarea obiectivelor clinice realizabile care includeau stabilirea următoarelor: DVO corectă; armonia dento-facială, fără a omite principiile de design al zâmbetului; IM în armonie cu RC; şi ghidaj anterior eficient pentru a asigura dezocluzia posterioară în armonie cu funcţia anvelopă. O observaţie clinică în diverse cazuri cu reabilitare full-mouth şi în cazurile cu AI constă în faptul că înainte de restaurările cu reconstituirea bontului cu pivot, clinicianul poate devitaliza pulpa prin efectuarea tratamentului endodontic la majoritatea dinţilor.

În unele cazuri poate fi necesară chirurgia de elongaţie a coroanei, cu înlăturarea osului, pentru a obţine suficientă structură dentară şi formă retentivă pentru restaurări şi pentru a permite clinicianului să prepare dinţii după cum este necesar, cu scopul de a dobândi spaţiu pentru materialul restaurator. Totuşi, această abordare duce, de asemenea, la slăbirea structurii dentare.4 O abordare contemporană a cazurilor cu AI constă în deschiderea adecvată a DVO în limitele fiziologice ale esteticii şi foneticii şi utilizarea coroanelor retenţionate adeziv cu minima preparaţie a dintelui. Această abordare permite dinţilor să îşi menţină rezistenţa şi vitalitatea originală.


Alegerea materialelor restauratoare şi a design-ului

Întrucât la AI smalţul este defectuos în jurul tuturor dinţilor, restaurările cu acoperire totală este alegerea ideală. Restaurările din porţelan parţial lipite pot să nu atingă o rezistenţă adezivă suficientă în asemenea cazuri şi pot lăsa structura dentară defectuoasă neacoperită, predispusă la carie. Restaurarea metalo-ceramică (PFM) este cunoscută pentru rezistenţă bună şi estetica rezonabilă. Totuşi, PFM tradiţionale necesită reducerea semnificativă a structurii dentare pentru a obţine transparenţă şi proprietăţile optice, necesitând astfel intervenţia endodontică a dinţilor afectaţi de AI. De aceea, în acest caz restaurările PFM nu au fost considerate o opţiune restauratoare.

Materialul restaurator de elecţie în asemenea cazuri are buna abilitate de a oferi proprietăţi optice excelente şi estetică, cu rezistenţă bună, rezonabilă. Disilicatul de litiu este o opţiune ideală. Îmbunătăţirile aduse în formulele disilicatului de litiu5 au dus la diminuarea structurii dentare ce trebuie îndepărtată, cu asigurarea unei bune estetici şi rezistenţe în straturile mai subţiri. Mai mult, când culoarea dintelui subiacent nu necesită o schimbare drastică a nuanţei, aceste restaurări se pot fabrica cu margini supragingivale sau echigingivale, generând astfel un răspuns biologic stabil din partea parodonţiului. Cu preparaţiile dentare globale, este conservată integritatea structurală a dintelui, pentru a rezista la propagarea fisurilor.6 Mai mult decât atât, utilizarea disilicatului de litiu la formele monolitice ale suprafeţelor ocluzale posterioare cu contur total oferă o rezistenţă mai bună decât stratificarea unui nucleu de disilicat de litiu cu porţelan de faţetare, eliminând în acest fel îngrijorările legate de ciobirea porţelanului de faţetare.

În plus, abilitatea sa de a se ataşa adeziv la substratul subiacent elimină necesitatea unei forme retentive în prepararea dintelui. Adeziunea la un smalţ bine dezvoltat este verificată clinic prin aspectul tipic al suprafeţei de smalţ după gravarea cu acid fosforic, de culoare albă cretoasă. Totuşi, întrucât toţi pacienţii cu AI prezintă un strat de smalţ redus – îndeosebi în AI hipoplazică—este importantă şi adeziunea la dentină, nu doar la smalţ. Este recomandată gravarea de scurtă durată cu acid fosforic (gravarea totală) sau aplicarea primerilor autogravanţi.7 Studiile clinice recente care au investigat uzura smalţului sub acţiunea disilicatului de litiu monolitic au demonstrat că ea pare să se încadreze în limitele uzurii normale a smalţului.8

Coroanele din zirconiu faţetate cu porţelan reprezintă o altă opţiune care se poate aplica în cazurile de AI. Cu toate acestea, literatura de specialitate a indicat o rată crescută de fracturare (3% – 25%) a porţelanului de faţetare aplicat pe nucleii ceramici subiacenţi puternici, precum cei din zirconia.9 Până la 90% din coroanele de zirconia faţetate cu porţelan eşuează prin ciobire, la un număr relativ redus de cicluri masticatorii şi la forţe mai reduse, în comparaţie cu disilicatul de litiu monolitic.10 În plus, opacitatea inerentă a nucleilor de zirconia pot face mai dificilă obţinerea unei bune transparenţe, cu excepţia cazurilor în care preparaţia dentară se face agresiv pentru a permite spaţiu amplu pentru porţelanul transparent de faţetare.


Previzualizarea diagnostică a esteticii

Primul pas în cadrul unui caz complex ca acesta constă în crearea unei amprente a restaurării finale sub forma unui wax-up diagnostic. Modelele se montează cu ajutorul unui arc facial ce ajută la reproducerea corectă a orientării maxilarului faţă de craniu. Deprogramarea muşchilor mandibulari şi montarea modelului de studiu inferior cu o relaţie centrică stabilită la o DVO mai mare se face pentru a studia ocluzia fără interferenţe provenite din deplasarea condilului mandibular în afara RC complet stabile.

Odată ce modelele sunt montate cu simularea precisă a poziţiilor maxilare, trebuie luată o decizie în ceea ce priveşte DVO şi proporţiile dinţilor finali. Nu există formule specifice pentru determinarea DVO. Aprecierea clinică se face cu utilizarea câtorva sau a tuturor instrucţiunilor de mai jos pentru a creşte/restaura DVO11: analiza cefalometrică; estetica (poziţia buzei în repaus şi în timpul zâmbirii); fonetica (sunetele “F, V, M, S”); spaţiul minim necesar pentru adaptarea materialelor restauratoare; radiografii ATM (incidenţe transcraniene /tomografie computerizată cu fascicul conic [CBCT]); spaţiul freeway (care poate fi subiectiv şi nesigur); şi percepţia de confort a pacientului.

Grosimea stratului de smalţ ocluzal la molari este cuprins în general între 2-2,5mm.12 În acest caz, întrucât lipsea întregul strat de smalţ de la nivelul ambelor arcade dentare, s-a decis creşterea arbitrară cu 4mm a dimensiunii verticale pe articulator. Aceasta era dimensiunea verticală la care s-a generat wax-up-ul.


Determinarea poziţiei muchiei incizale

Punctul de plecare a reabilitării constă în determinarea poziţiilor orizontale şi verticale ale muchiei incizale la incisivii maxilari. Poziţia verticală a muchiei incizale guvernează lungimea incisivilor centrali şi depinde de mai mulţi factori, inclusiv: anvelopa funcţiei; ghidajul anterior; poziţiile buzei superioare în repaus/în cursul zâmbirii; caracteristicile ţesuturilor moi; proporţiile faciale; variaţiile culturale; şi fonetica (sunetele “F, V, E”). Poziţia orizontală, pe de altă parte, guvernează profilul incizal şi orientarea sa vestibulo-orală.13 Poziţia orizontală a muchiei incizale trebuie să se adapteze la anvelopa funcţiei pacientului.

S-a realizat un mock-up direct în cavitatea orală a pacientului cu ajutorul răşinii compozite fotopolimerizabile pentru a suplimenta lungimea muchiilor incizale ale dinţilor frontali superiori. S-a verificat lungimea şi profilul incizal în privinţa esteticii şi a foneticii. Lungimea incizală restabilită a dinţilor 1.1. şi 2.1. a fost măsurată de la marginea gingivală la muchia incizală. Toate informaţiile referitoare la poziţia muchiei incizale au fost furnizate laboratorului în cursul wax-up-ului (fig. 8).
Wax-up-ul urma să fie realizat după corectarea nivelurilor gingivale şi a zeniturilor dentare pe modelele de ghips. Nivelurile gingivale trebuie decise pe baza menţinerii raportului lăţime/lungime al incisivilor centrali, apropiat de parametrul ideal de 0,8.14 Odată ce s-a determinat nivelul gingival al incisivilor centrali, o tangenţială marcată la linia trasată pe canini a permis vizualizarea nivelului gingival propus pentru canini. Cele mai mari corecţii ale nivelurilor gingivale au fost necesare în regiunile canine şi premolare superioare.

S-au efectuat măsurători de la muchia incizală a caninilor până la noile niveluri gingivale propuse pe modelele de ghips. Aceste măsurători s-au folosit la marcarea marginii gingivale canine propuse în cavitatea orală a pacientului. S-au realizat marcaje similare la toţi dinţii superiori, respectând principiul menţinerii la nivel egal a marginii gingivale a caninilor şi incisivilor centrali şi a unei margini gingivale mai coronare pentru laterali.15


Repoziţionarea estetică a ţesuturilor gingivale

După administrarea anesteziei locale, s-a utilizat o sondă parodontală pentru sondarea osului pe laturile vestibulare şi interproximale ale dinţilor superiori. În cazul caninilor şi premolarilor, distanţa dintre marginea gingivală liberă propusă şi osul crestal era insuficientă (< 3mm) (fig. 9). În asemenea circumstanţe, simpla scurtare a ţesuturilor gingivale fără modificarea osului poate duce la violarea lăţimii biologice, cu complicaţii asociate, printre care se numără şi revenirea gingiei la nivelul său original. Astfel, în cazul acestor dinţi, s-a efectuat osteoplastie, împreună cu rezecţia gingivală. La majoritatea celorlalţi dinţi, inclusiv dinţii frontali şi laterali inferiori, gingivectomia a fost suficientă pentru a corecta nivelurile gingivale şi raportul lăţime-lungime al dinţilor.

Un aspect al elongaţiei coronare în cazurile cu AI constă în păstrarea marginilor gingivale la joncţiunea smalţ-cement (CEJ) a dinţilor. Aceasta se face astfel încât orice smalţ defectuos sau pătat să fie expus şi inclus în designul restaurator final. Imposibilitatea de a face acest lucru poate duce la probleme recurente de sănătate gingivală din cauza acumulării de placă pe suprafeţele punctate. În acest caz totuşi, la ridicarea lamboului mucoperiostal, s-a observat că CEJ lipsea ca rezultat al absenţei totale a smalţului. Astfel, marginile gingivale au fost plasate la nivelurile estetice dorite şi suturate cu fire monofilament (fig. 10) şi reevaluate după o perioadă de vindecare de 4 săptămâni (fig. 11).


Prima restaurare provizorie / mock-up

S-a finalizat wax-up-ul la dimensiunea verticală empirică dorită şi s-a verificat în privinţa tuturor parametrilor estetici şi funcţionali. S-a realizat o cheie din silicon chitos a întregii arcade superioare şi pe baza wax-up-ului arcadei inferioare. Pentru a înregistra şi informaţiile mai detaliate şi textura wax-up-ului, cheia solidă s-a rebazat cu un elastomer fluid (fig. 12).
La 4 săptămâni după repoziţionarea estetică a nivelurilor gingivale, pacientul a fost programat pentru fabricarea restaurării provizorii. Mai întâi s-au fabricat provizoriile maxilare. Toţi dinţii au fost curăţaţi cu pastă de profilaxie şi gravaţi cu acid fosforic 37% timp de 3 sec. După o uscare delicată şi izolare, pe dinţi s-a aplicat agentul adeziv şi s-a fotopolimerizat 20 sec.
Cheia obţinută anterior s-a încărcat cu compozit bisacrilic şi s-a aplicat deasupra dinţilor cu orientarea corectă, care s-a verificat prin controlul aşezării complete a cheii. Trebuie evitată orice presiune nejustificată exercitată pe orice latură a cheii siliconice pentru a obţine contururile corecte pentru restaurarea provizorie. După priza materialului, cheia s-a detaşat de pe dinţi. Un index corect fabricat va prezenta o margine subţire uniformă de material în exces, care în acest caz s-a detaşat cu o lamă ascuţită nr 12. Restaurările pentru arcada mandibulară s-au fabricat într-o manieră similară.

După îndepărtarea excesului grosier, pacientul a fost ghidat să închidă în IM, cu condilii ghidaţi spre RC. Contactele ocluzale s-au marcat şi ajustat până s-au obţinut contacte uniforme de intensitate egală pe ambele laturi şi până ce ghidajul anterior era suficient pentru dezocluzia dinţilor posteriori în toate poziţiile mandibulare excentrice (fig. 13, 14). În acest context trebuie evaluată estetica, fonetica, DVO şi toate celelalte macro- şi microelemente15 de smile design. Orice modificări – aditive sau substractive – se pot efectua în cavitatea orală a pacientului. S-au realizat fotografii faciale complete şi cele de prim plan, iar apoi s-au evaluat. Pacientului i s-a cerut să testeze restaurările provizorii timp de câteva săptămâni, pentru a permite efectuarea corecţiilor necesare. În acest moment, se pot verifica chiar şi aspectele funcţionale, se pot efectua radiografii transcraniene sau o scanare CBCT pentru a verifica poziţia condilului în fosa glenoidă.

Pacientul a fost rugat să utilizeze restaurările provizorii timp de alte 6 săptămâni. La finalul celor 12 săptămâni de la momentul chirurgiei gingivale, pacientul a fost programat pentru amprentarea finală.16


Fabricarea restaurărilor finale

Succesiunea restaurării finale joacă un rol important în simplificarea planului de tratament. Una dintre opţiuni constă în fabricarea simultană a tuturor restaurărilor. Aceasta necesită înregistrări exacte şi utilizarea unui articulator semi-ajustabil care va permite simularea exactă a deplasărilor mandibulare în protruzie şi în excursiile laterale. Necesită, de asemenea, verificarea lungimilor dentare frontale şi a contururilor necesare la modelarea formei dinţilor posteriori, astfel încât dinţii să se distanţeze în cursul deplasărilor mandibulare excentrice. Prepararea tuturor dinţilor şi efectuarea simultană a amprentelor exacte este o procedură exigentă din punct de vedere clinic.

O altă opţiune constă în fabricarea mai întâi a dinţilor frontali superiori şi inferiori, urmată de a celor laterali. Această alternativă impune din partea clinicianului să menţină pe loc restaurările provizorii posterioare în cursul amprentării finale a dinţilor frontali superiori şi inferiori. Aceste provizorii posterioare vor ajuta la menţinerea DVO dorite. În conformitate cu instrucţiunile estetice şi fonetice, restaurările finale anterioare sunt concepute pentru a menţine dinţii posteriori în dezocluzie în cursul deplasărilor maxilare excentrice. După adeziunea anteriorilor, se efectuează amprentarea finală a lateralilor, iar aceste restaurări se fabrică conform ghidajului anterior stabilit. Această abordare ajută la simplificarea procedurii terapeutice, dar necesită mai mult timp şi şedinţe suplimentare pentru finalizarea cazului.


Restaurările finale

S-a decis să se urmeze cea din urmă abordare cu efectuarea mai întâi a restaurărilor finale anterioare. Restaurările provizorii aprobate s-au îndepărtat cu ajutorul frezelor cu diametrul cunoscut astfel încât să se realizeze un spaţiu de 0,5-1mm pe suprafaţa vestibulară şi de 1,5mm la nivel incizal. După realizarea şanţurilor de ghidaj la nivelul restaurărilor provizorii frontale, s-a descoperit că structura dentară subiacentă abia avea nevoie de preparaţie. După detaşarea completă a materialului provizoriu, s-a utilizat un disc cu granulaţie medie pentru netezirea suprafeţelor dentare (fig. 15).

De obicei, în cazul acestor forme de restaurare se prepară în mod convenţional o margine chamfer; totuşi, întrucât în regiunea cervicală lipsea smalţul, autorii au preferat să obţină o margine cu grosime neglijabilă precum lama de cuţit plasată echigingival. Cheia solidă obţinută pe baza restaurărilor provizorii s-a scurtat şi s-a verificat prezenţa unui spaţiu suficient pentru restaurările finale. Restaurările au fost concepute pentru a înlocui stratul de smalţ pe dinţii frontali şi pentru a oferi totodată o CEJ clară. Plasarea marginii şi managementul ţesuturilor s-a realizat conform protocoalelor conservatoare pentru controlul interfeţei restaurare—parodonţiu.17 În şanţul gingival sănătos s-a introdus un şnur de retracţie nr 000. Marginile s-au modificat astfel încât să fie plasate cu 0,5mm intracrevicular. S-au utilizat o lingură individuală pentru efectuarea amprentelor finale cu polieter.

S-a efectuat o înregistrare a ocluziei cu tijă pentru a orienta modelul maxilar în articulator. Înregistrările centrice s-au efectuat prin interpunerea valurilor de ceară ramolită doar între dinţii frontali şi prin înregistrarea ocluziei la DVO dorită. S-au fabricat noi restaurări provizorii cu ajutorul cheii obţinute pe baza wax-up-ului. Restaurările anterioare s-au fabricat din blocuri de disilicat de litiu cu transparenţă redusă şi s-a stratificat în jumătatea incizală pentru a oferi caracteristicile interne dorite în conformitate cu vârsta pacientului. Restaurările frontale finale s-au testat şi s-au verificat în ceea ce priveşte adaptarea marginală, estetica şi fonetica.

După aprobarea din partea pacientului, restaurările s-au ataşat adeziv cu ajutorul cimentului răşinic cu priză dublă (fig. 16). Întrucât în asemenea cazuri smalţul este deja compromis, adeziunea este nepredictibilă clinic. Pe dinţi s-a aplicat un primer autogravant, urmat de agentul adeziv care s-a polimerizat timp de 20 sec. Întreaga suprafaţă a coroanelor s-a preparat prin gravare cu acid fluorhidric 9% tamponat timp de 60 sec şi apoi s-au silanizat pentru a obţine legături optime la cimentul răşinic.18 Apoi s-au înlăturat restaurările provizorii posterioare şi s-au efectuat preparaţiile finale la nivelul dinţilor laterali (fig. 17, 18). A fost necesară o preparaţie ocluzală minimă, pentru că mărirea DVO a oferit spaţiul ocluzal necesar. Plasarea marginilor era similară cu cea de la nivelul dinţilor frontali – lamă de cuţit şi poziţionat echigingival. După amprentările finale s-a realizat înregistrarea cu arc facial pentru a orienta modelul de lucru superior cu preparaţiile dentare posterioare. S-a înregistrat RC la DVO dorită, restaurările anterioare finale oferind stopul vertical în cursul înregistrării.

Restaurările finale s-au realizat în laborator din disilicat de litiu monolitic, apoi s-au probat în cavitatea bucală, verificându-se estetica şi funcţia. S-au lipit cu ciment răşinic cu priză dublă, respectând acelaşi protocol ca cel descris la dinţii frontali.
Restaurările finale au restaurat forma, funcţia şi estetica, cu o bună armonie a restaurării şi a parodonţiului (fig. 19-25). IM era în armonie cu RC, iar excursia laterală dreaptă şi stângă genera dezocluzia laterală cu ghidajul grupului frontal. Ortopantomografia (OPT) postoperatorie (fig. 26) prezintă tratamentul efectuat, cu menţinerea vitalităţii dinţilor frontali.


Concluzii

Amelogeneza imperfectă duce la malformarea smalţului, care la rândul ei generează dinţi cu structură mai slabă, predispusă la carie. Mai mulţi membri ai echipei stomatologice pot fi solicitaţi pentru a oferi un tratament multidisciplinar în cazul acestor pacienţi. Aşa cum se raporta în acest articol, pentru a opri distrugerea ulterioară a dentiţiei la pacienţii adulţi cu implicarea întregii dentiţii secundare, o abordare restauratoare conservatoare este esenţială.

Elementele cheie ale planificării tratamentului conservator în aceste cazuri constă în creşterea DVO prin utilizarea preparaţiilor dentare minim invazive, folosirea materialelor precum disilicatul de litiu la o grosime care va prezerva smalţul, precum şi aplicarea protocoalelor adezive pentru fixarea adezivă a restaurărilor.6 Obţinerea esteticii responsabile19 fără a distruge dentiţia existentă va oferi beneficii semnificative acestor tineri pacienţi cu tulburări dentare congenitale precum AI.


Fig. 1. Zâmbetul frontal preoperator al pacientului cu AI, prezentând dinţi uzaţi, mici şi coloraţi.
Fig. 2. Aspectul frontal preoperator 1:2 cu ţesuturile moi retractate.
Fig. 3. Aspectul lateral preoperator drept 1:2 cu ţesuturile moi retractate.
Fig. 4. Aspectul lateral preoperator stâng 1:2 cu ţesuturile moi retractate.
Fig. 5. Aspectul frontal preoperator 1:1 cu ţesuturile moi retractate.
Fig. 6. Aspectul ocluzal maxilar preoperator.
Fig. 7. Aspectul ocluzal mandibular preoperator.
Fig. 8. Wax-up diagnostic.
Fig. 9. Marcarea nivelurilor gingivale în cursul alungirii coronare.
Fig. 10. Suturi plasate cu corectarea nivelurilor gingivale.
Fig. 11. Vindecarea gingivală la 4 săptămâni.
Fig. 12. Indicatorul solid realizat pe baza wax-up-ului diagnostic.
Fig. 13. Zâmbetul frontal cu primele restaurări provizorii.
Fig. 14. Aspectul frontal retractat 1:2 cu restaurările provizorii în IM.
Fig. 15. Preparaţiile dentare anterioare finale.
Fig. 16. Restaurările anterioare finale ataşate adeziv.
Fig. 17. Preparaţiile dentare finale posterioare: partea dreaptă.
Fig. 18. Preparaţiile dentare finale posterioare: partea stângă.
Fig. 19. Zâmbetul frontal postoperator.
Fig. 20. Aspectul frontal postoperator 1:2 retractat.
Fig. 21. Aspectul lateral drept postoperator 1:2 retractat.
Fig. 22. Aspectul lateral stâng postoperator 1:2 retractat.
Fig. 23. Aspectul frontal postoperator 1:1 retractat.
Fig. 24. Restaurările finale cu mandibula în excursie laterală dreaptă.
Fig. 25. Restaurările finale cu mandibula în excursie laterală stângă.
Fig. 26. OPT postoperator; se observă vitalitatea dinţilor anteriori.

Referinţe bibliografice:

  1. Gadhia K, McDonald S, Arkutu N, Malik K. Amelogenesis imperfecta: an introduction. Br Dent J. 2012;212(8):377-379.
  2. Fradeani M. Esthetic Rehabilitation in Fixed Prosthodontics: Esthetic Analysis Volume 1. Chicago, IL: Quintessence Publishing; 2004.
  3. Kois JC. New challenges in treatment planning-part 2. J Cosmet Dent. 2011;27(1):110-121.
  4. Torbjörner A, Fransson B. Biomechanical aspects of prosthetic treatment of structurally compromised teeth. Int J Prosthodont. 2004;17(2):135-141.
  5. Stappert CF, Att W, Gerds T, Strub JR. Fracture resistance of different partial-coverage ceramic molar restorations: an in-vitro investigation. J Am Dent Assoc. 2006;137(4):514-522.
  6. Fradeani M, Barducci G, Bacherini L, Brennan M. Esthetic rehabilitation of severely worn dentition with minimally invasive prosthetic procedure (MIPP). Int J Periodontics Restorative Dent. 2012;32(2):135-147.
  7. Kwong SM, Cheung GS, Kei LH, et al. Micro-tensile bond strengths to sclerotic dentin using a self-etching and a total etching technique. Dent Mater. 2002;18(5):359-369.
  8. Esquivel-Upshaw J, Rose W, Oliveira ER, Anusavice KJ. In vivo analyses of enamel wear against ceramic materials [abstract]. J Dent Res. 2009;88(spec iss A): Abstract 1009.
  9. Edelhoff D, Sorensen JA. Tooth structure removal associated with various preparation designs for posterior teeth. Int J Periodontics Restorative Dent. 2002;22(3):241-249.
  10. Guess PC, Zavanelli RA, Silva NR, et al. Monolithic CAD/CAM lithium disilicate versus veneered Y-TZP crowns: comparison of failure modes and reliability after fatigue. Int J Prothodont. 2010;23(5):434-442.
  11. Dawson PE. Evaluation, Diagnosis, and Treatment of Occlusal Problems. 2nd ed. St. Louis, MO: Mosby; 1989.
  12. Nanci A. Ten Cate’s Oral Histology: Development, Structure, and Function. 6th ed. St. Louis, MO: Mosby; 2003.
  13. Hess LA. Altering the incisal edge position for optimal function and esthetics. VISTAS Complete Predictable Dent. 2010;3(2):4-13.
  14. Blitz N, Steele C, Wilhite C. Diagnosis and treatment evaluation in cosmetic dentistry: a guide to accreditation criteria. Madison, WI: Am Acad Cosmetic Dent; 2001.
  15. Magne P, Belser U. Bonded Porcelain Restorations in the Anterior Dentition: A Biomimetic Approach. Chicago, IL: Quintessence Publishing; 2002.
  16. Pontoriero R, Carnevale G. Surgical crown lengthening: a 12-month clinical wound healing study. J Periodontol. 2001;72(7):841-848.
  17. Tunkiwala A. Controlling the periodontal-restorative interface to provide esthetic dentistry for an esthetically high-risk patient. Compend Contin Educ Dent. 2013;34(2):120-129.
  18. Barghi N, Fischer DE, Vatani L. Effects of porcelain leucite content, types of etchants, and etching time on porcelain–composite bond. J Esthet Restor Dent. 2006;18(1):47-52.
  19. Bakeman EM, Goldstein RE, Sesemann MR. Responsible esthetics: Is there a return to conservative esthetic dentistry? Inside Dentistry. 2010;6(6):36.

Articole Similare