Designuri implantare în 2020

Originally published in Compendium, an AEGIS Property. All rights reserved.

Designuri implantare în 2020: stadiul actual al tehnologiei abordează stabilitatea primară

Implant Designs in 2020: Current State of the Art Addresses Primary Stability by Stephen J. Chu, DMD, MSD, CDT. Originally published in Compendium of Continuing Education in Dentistry 41(7) July/August 2020. © 2020 AEGIS Publications, LLC. All rights reserved. Reprinted with permission of the publishers.Traducere și redactare: Lector Univ. Dr. Blanka Petcu

Implanturile dentoalveolare în formă de rădăcină au avut o evoluție interesantă și progresivă de la sfârșitul anilor 1970, când Brånemark a introdus în comunitatea dentară conceptul osteointegrării, adoptat la începutul anilor 1980.1 Implanturile aveau formă cilindrică, cu o varietate de lungimi și suprafață prelucrată mecanic. Obiectivul principal al tratamentului era reprezentat de supraviețuirea pentru a putea susține o proteză dentară. Implanturile se plasau conform unui protocol întârziat în două etape, fiind utilizate exclusiv pentru tratamentul edentației.

În 1993, Tarnow a lansat conceptul de implant cu suprafața selectată cu intenția de a modifica micromorfologia apicală pentru a spori integrarea fără a sacrifica beneficiile parodontale ale coletului și ale suprafeței prelucrate mecanic.2 Recent, acest concept a recâștigat atenția considerând problemele actuale legate de implanturile texturate și mucozita/ periimplantita. 

În 1997, Hahn a introdus implantul conic, cu o formă radiculară mai naturală, ce sporea totodată stabilitatea primară și se autolimita în profunzime mulțumită diametrului coronar mai mare.3 Încă de la sfârșitul anilor 2000, au devenit disponibile implanturile duale și coaxiale în cazul cărora angulația protetică s-a schimbat mai degrabă la nivelul corpului implantar și al implantului, decât la nivelul bontului, pentru o incidență crescută a retenției șurubului.4,5 

Conceptul de nepotrivire a platformei, sau de modificare a platformei a fost prezentat de Lazzara & Porter în 2006.6 Worhle a propus atunci designul festonat al gulerului implantar cu noțiunea că această configurație a coletului ar menține țesuturile interdentare (papilele).7

În cursul ultimului deceniu, adâncimea și modelul filetului s-au schimbat în forme mai agresive pentru a aborda stabilitatea primară în cadrul diferitelor tipuri osoase.8 Jacoby & Bichacho au creat un implant triovalar, cu trei laturi plate la coletul implantului, cu scopul de a reduce presiunea asupra crestei osoase responsabilă de pierderea marginală alveolară.9 Mai recent, Chu & Blackbeard au elaborat un design hibrid cu o “modificare a corpului implantar” în ceea ce privește diametrul, forma și modelul filetelor, combinate într-o singură structură care să abordeze plasarea implantului în cazul alveolelor postextracționale și al regiunilor compromise.10

DIAMETRU & LUNGIME

Implanturile sunt disponibile într-un sortiment de diametre pentru a corespunde diferitelor situații clinice. S-a dovedit că diametrul are un impact mai mare asupra succesului implantului decât lungimea, îndeosebi în cazurile cu os de tip moale (de exemplu D3, D4) frecvent întâlnite la nivelul maxilarului.11-14 Adesea, locațiile osteotomiilor sunt subpreparate în ceea ce privește diametrul pentru a spori stabilitatea primară. De asemenea, în cazul alveolelor postextracționale, acolo unde volumul osos poate fi limitat, diametrul este important în dobândirea stabilității primare adecvate. 

Implanturile cu diametrul mai mic pot fi eficiente acolo unde există dimensiune crestală limitată (vestibulo-oral) sau când spațiul interproximal adiacent dentiției naturale este deficitar. Rezistența implanturilor cu diametrul mai mic a fost pusă la îndoială, deși îmbunătățirile recente aduse în metalurgie, fie prin aliaje, fie prin titan de înaltă rezistență, au atenuat aceste îngrijorări.

Diametrul implantului s-a clasificat ca fiind standard sau normal (RDI) (3,75 până la 4 mm), îngust (NDI) (3 până la <3,75 mm), extra-îngust (<3 mm), lat (4,5 până la 6mm) și ultra-lat (7 până la 9 mm). Mai multe studii retrospective și metaanalize nu au arătat nicio diferență în ceea ce privește supraviețuirea, ratele de succes ale protezelor și nivelurile osoase marginale dintre NDI și RDI.15 

Pentru substituția imediată a molarilor în alveolele postextracționale se utilizează predominant implanturi late și ultra-late. Deși acest design a demonstrat rezultate stabile pe termen lung, trebuie acordată o atenție deosebită pentru a asigura os restant suficient în jurul segmentului coronar al implanturilor cu diametrul mai mare, în scopul menținerii osul crestal.

Implanturile dentare sunt disponibile totodată într-o varietate de lungimi pentru a se adapta necesităților clinice. Recent, implanturile scurte au devenit populare având în vedere că procedura de augmentare verticală a crestei este complexă, necesită un nivel înalt de cunoștințe și abilități chirurgicale și se asociază cu o incidență crescută a riscului.16,17 În consecință, în cadrul industriei de profil, utilizarea implanturilor scurte a compensat dificultățile augmentării chirurgicale verticale. 

Implanturile scurte au cunoscut o progresie dramatică în scăderea lungimii de la 10, la 8, la 6,5mm și, mai nou, chiar la 4mm lungime. Apar întrebări cu privire la raportul implant / coroană, deoarece implanturile mai scurte implică o situație de creastă resorbită cu spațiul interocluzal crescut. Nu există dovezi semnificative clinic care să susțină prezumția că un raport crescut implant / coroană ar conduce la o pierdere mai mare a osului marginal și a implantului.18,19 Totuși, există un risc crescut al problemelor protetice în cazul implanturilor scurte, cum ar fi slăbirea șurubului sau fracturarea; de aceea, pentru a diminua riscul se sugerează consolidarea laolaltă a unităților multiple.20

Clinicienii trebuie să fie precauți atunci când utilizează implanturile scurte cu scopul evitării anatomiei inervației, să țină seama de componenta orizontală (vestibulo-orală) în cadrul resorbției crestale alături de elementul vertical și să abordeze relațiile ocluzale ale restaurării. Dacă nu se abordează înainte de restaurare defectul vestibular orizontal, poate exista un potențial de impactare alimentară buco-gingivală din cauza supraconturării protezei în încercarea de a restabili dentiția într-o schemă ocluzală normală. Impactarea alimentelor poate duce la pierdere osoasă ce ar putea fi semnificativă în cazul implanturilor mai scurte și, în cele din urmă, ar compromite supraviețuirea.21

Implanturile craniofaciale, cum ar fi cele pterigoidiene, nazale și zigomatice, oferă soluții pentru maxilarul sever atrofiat. Aceste implanturi mai lungi, dar care necesită expertiză chirurgicală avansată, pot oferi la rândul lor o alternativă la procedurile de grefare stabilite, cum ar fi augmentarea sinusală, cu scopul de reduce durata terapeutică. Încărcarea imediată a implanturilor zigomatice s-a dovedit a avea succes, dar, totuși, clinicienii trebuie să fie conștienți de riscurile și posibilele complicații asociate.22

MODELUL FILETULUI

Modelul filetului se caracterizează prin profunzime (adâncime) și înălțime (pasul). Adâncimea se referă la distanța dintre muchia externă a filetului și diametrul intern al implantului. Pasul se caracterizează ca fiind distanța verticală dintre filete. Studiile au demonstrat că o creștere a adâncimii filetului sporește stabilitatea primară, îndeosebi în condițiile unui os mai moale.23,24 Pasul filetului este la fel de important, în special în cazul alveolelor extracționale compromise sau al celor cu dimensiuni limitate după îndepărtarea dintelui natural.

Pasul filetului oglindește numărul de filete pe unitatea de lungime ce are contact cu osul. Este logic că un număr mai mare de filete care intră în contact cu osul pe o lungime egală de os, de exemplu zece versus cinci, ar permite o stabilitate mai mare. Orsini și colab au arătat nu doar importanța pasului filetelor, ci și faptul că distanța ideală dintre filete ar trebui să fie în jur de 0,5mm.25 Împreună, ambele variabile – adâncimea și pasul – sunt esențiale pentru stabilitatea primară.

UNIAXIAL versus BIAXIAL

Problema restaurărilor retenționate cu ciment versus cele fixate cu șurub reprezintă un subiect mult dezbătut. Multiple studii au arătat consecințele negative ale resturilor de ciment retenționate în jurul implanturilor și modul în care acestea contribuie la periimplantită și, în unele cazuri, la eventuala pierdere a implantului.26 

Adesea, implanturile dentare necesită angulație spre poziția muchiei incizale pentru a evita fenestrația apicală a alveolei postextracționale și a crestei edentate. Cercetările au demonstrat o rată de risc între 20-80% pentru perforația la nivelul maxilarului anterior, incisivii centrali având o probabilitate de 2,5 ori mai mare.27,28 Apariția bonturilor cu canal de șurub angulat a abordat aceste necesități, deși există limitări ale gradului de corectare oferit de dispozitivele de acest gen. S-a stabilit un prag de corecție de 15º la un cuplu de inserție a șurubului sau valoare preîncărcare de 25Ncm.29

Cu toate acestea, factorul diferențiator al unghiului de corectare protetic la nivelul bontului (țesutul moale periimplantar) versus nivelul implantului (al osului subcrestal) constă în faptul că profilul de submergență restaurator nu devine un factor negativ în remediere acolo unde conturul excesiv în corectare poate cauza recesia țesutului moale. Intenția originală a implanturilor biaxiale era de a evita strategiile de grefare tradiționale în cazurile de tip All-on-4 pentru tratarea pacienților edentați.

IMPLANTURILE HIBRIDE

Implanturile hibride reprezintă o schimbare de paradigmă în concept, în care cele mai bune elemente din designurile tradiționale pot fi combinate, cu scopul de a satisface cerințele clinice specifice. Așa cum s-a menționat mai devreme, un implant triovalar, disponibil de aproximativ 5 ani și concentrat pe tratamentul regiunilor edentate, încorporează trei versanți plați în sfertul coronar al corpului implantar cu intenția de a reduce presiunea asupra osului crestal în cazul crestelor vindecate. Conceptul de “necroză de presiune” este totuși discutabil, pentru că unele studii nu au demonstrat nicio diferență în privința nivelurilor osoase marginale în cazul cuplului de inserție crescută, în vreme ce alte cercetări au corelat valorile torsiunii de inserție crescute cu pierderea de os subțire și de os marginal; semnificația clinică rămâne neclară.30,31

Mai recent, s-a dezvoltat un design de implant cu schimbare inversată a corpului ce combină proprietățile implantului conic cu diametrul coronar îngust la nivelul platformei cu cca 40% din lungimea corpului implantar.32 Designul încorporează, într-o singură formă, modificări de diametru (de la lat la îngust), de formă (de la conică la cilindrică) și de model al filetului (de la adânc la superficial). În loc să păstreze forma coronară mai lată existentă a corpului implantar ca în cazul designurilor conice, porțiunea coronară este redusă la un corp de implant standard (4mm) sau mai îngust (3 până la 3,5 mm). 

Designul implantar abordează în mod specific necesitățile asociate cu plasarea în alveolele postextracționale maxilare frontale acolo unde porțiunea apicală a corpului implantar se utilizează predominant pentru a se angaja în pereții alveolari reziduali și/sau câțiva milimetri dincolo de stabilitatea primară, iar porțiunea coronară redusă permite formarea cheagului sanguin și plasarea materialului de grefare pentru augmentarea osului crestal, demonstrat a fi importante în menținerea pe termen lung.33 

Un studiu retrospectiv a comparat designurile tradiționale conice versus cele cu corpul inversat demonstrând rezultate radiologice mai bune în cazul celui de-al doilea grup, cu un diametru coronar paralel redus și o formă care s-a tradus prin rezultate estetice și scoruri estetice roz mai bune.33

Despre autor:

Stephen J. Chu, DMD,MSD, CDT
Adjunct Clinical Professor, 

Ashman Department of Periodontology and Implant Dentistry,
Department of Prosthodontics, New York University College of Dentistry, 

New York, New York

Referințe bibliografice:

  1. Brånemark PI, inventor. The Institute for Applied Biotechnology, assignee. Device for securing a plurality of teeth. US Patent No. 4,767,328. August 30, 1988.
  2. Tarnow DP. Dental implants in periodontal care. Curr Opin Periodontol. 1993;157-162.
  3. Hahn JA, Fix SJ, inventors. Tapered dental implant in a stepped orifice. US Patent No. 5,795,160. August 18, 1998.
  4. Boyes-Varley JG, Howes DG, Davidge-Pitts KD, et al. A protocol for maxillary reconstruction following oncology resection using zygomatic implants. Int J Prosthodont. 2007;20(5):521-531.
  5. Howes D. Angled implant design to accommodate screw-retained implant-supported prostheses. Compend Contin Educ Dent. 2017;38(7):458-463.
  6. Lazzara RJ, Porter SS. Platform switching: a new concept in implant dentistry for controlling postrestorative crestal bone levels. Int J Periodontics Restorative Dent.2006;26(1):9-17.
  7. Worhle P, Tadros H, inventors. Asymmetrical dental implant. US Patent No. 8,066,511 B2. November 29, 2011.
  8. Karmon BZ, inventor. Dental implant. US Patent No. 2017/0196663 A1. July 13, 2017.
  9. Jacoby Y, Bichacho N, inventors. MIS Implants Technologies Ltd, assignee. Dental implant. US Patent No. 2014/0106305 A1. April 17, 2014.
  10. Chu SJ, Blackbeard GA, inventors. Dental implant having reverse-tapered main body for anterior post-extraction sockets. US Patent No. 2020/0078144 A1. March 12, 2020.
  11. Bilhan H, Geckili O, Mumcu E, et al. Influence of surgical technique, implant shape and diameter on the primary stability in cancellous bone. J Oral Rehabil. 2010;37(12):900-907.
  12. Barikani H, Rashtak S, Akbari S, et al. The effect of implant length and diameter on the primary stability in different bone types. J Dent (Tehran). 2013;10(5):449-455.
  13. Maiorana C, Farronato D, Pieroni S, et al. A four-year survival rate multicenter prospective clinical study on 377 implants: correlations between implant insertion torque, diameter, and bone quality. J Oral Implantol. 2015;41(3):e60-e65.
  14. Lekholm U, Zarb GA. Patient selection and preparation. In: Brånemark PI, Zarb GA, Albrektsson T, eds. Tissue-Integrated Prostheses: Osseointegration in Clinical Dentistry. Chicago, IL: Quintessence Publishing; 1985:199-209.
  15. Ma M, Qi M, Zhang D, Liu H. The clinical performance of narrow diameter implants versus regular diameter implants: a meta-analysis. J Oral Implantol. 2019;45(6):503-508.
  16. Moy PK, Aghaloo T. Risk factors in bone augmentation procedures. Periodontol 2000. 2019;81(1):76-90.
  17. Urban IA, Montero E, Monje A, Sanz-Sánchez I. Effectiveness of vertical ridge augmentation interventions: a systematic review and meta-analysis. J Clin Periodontol. 2019;46(suppl 21):319-339.
  18. Ravidà A, Barootchi S, Askar H, et al. Long-term effectiveness of extra-short (≤6 mm) dental implants: a systematic review. Int J Oral Maxillofac Implants. 2019;34(1):68-84.
  19. Di Fiore A, Vigolo P, Sivolella S, et al. Influence of crown-to-implant ratio on long-term marginal bone loss around short implants. Int J Oral Maxillofac Implants. 2019;34(4):992-998.
  20. Urdaneta RA, Rodriguez S, McNeil DC, et al. The effect of increased crown-to-implant ratio on single-tooth locking-tapered implants. Int J Oral Maxillofac Implants. 2010;25(4):729-743.
  21. Jeong JS, Chang M. Food impaction and periodontal/peri-implant tissue conditions in relation to the embrasure dimensions between implant-supported fixed dental prostheses and adjacent teeth: a cross-sectional study. J Periodontol. 2015;86(12):1314-1320.
  22. Tuminelli FJ, Walter LR, Neugarten J, Bedrossian E. Immediate loading of zygomatic implants: a systematic review of implant survival, prosthesis survival and potential complications. Eur J Oral Implantol. 2017;10(suppl 1):79-87.
  23. Karl M, Irastorza-Landa A. Does implant design affect primary stability in extraction sites? Quintessence Int. 2017;48(3):219-224.
  24. Falco A, Berardini M, Trisi P. Correlation between implant geometry, implant surface, insertion torque, and primary stability: in vitro biomechanical analysis. Int J Oral Maxillofac Implants. 2018;33(4):824-830.
  25. Orsini E, Giavaresi G, Trirè A, et al. Dental implant thread pitch and its influence on the osseointegration process: an in vivo comparison study. Int J Oral Maxillofac Implants. 2012;27(2):383-392.
  26. Wilson TG Jr. The positive relationship between excess cement and peri-implant disease: a prospective clinical endoscopic study. J Periodontol. 2009;80(9):1388-1392.
  27. Sung CE, Cochran DL, Cheng WC, et al.  Preoperative assessment of labial bone perforation for virtual immediate implant surgery in the maxillary esthetic zone: a computer simulation study. J Am Dent Assoc. 2015;146(11):808-819.
  28. Chan HL, Garaicoa-Pazmino C, Suarez F et al. Incidence of implant buccal plate fenestration in the esthetic zone: a cone beam computed tomography study. Int J Oral MaxIllofac Implants. 2014;29(1):171-177.
  29. Opler R, Wadhwani C, Chung KH. The effect of screwdriver angle variation on the off-axis implant abutment system and hexalobular screw. J Prosthet Dent. 2020;123(3):524-528.
  30. Khayat PG, Arnal HM, Tourbah BI, Sennerby L. Clinical outcome of dental implants placed with high insertion torques (up to 176 Ncm). Clin Implant Dent Relat Res. 2013;15(2):227-233.
  31. Barone A, Alfonsi F, Derchi G, et al. The effect of insertion torque on the clinical outcome of single implants: a randomized clinical trial. Clin Implant Dent Relat Res. 2016;18(3):588-600.
  32. Nevins M, Chu SJ, Jang W, Kim DM. Evaluation of an innovative hybrid macrogeometry dental implant in immediate extraction sockets: a histomorphometric pilot study in foxhound dogs. Int J Periodontics Restorative Dent. 2019;39(1):29-37.33. Chu SJ, Tan-Chu JHP, Saito H, et al. Tapered versus inverted body-shift implants placed into anterior post-extraction sockets: a retrospective comparative study. Compend Contin Educ Dent. 2020;41(5):e1-e10.

written by

The author didn‘t add any Information to his profile yet.

Comments are closed.

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!