REACHING FOR THE STARS

Vă vom anunța, în cel mai scurt timp posibil, noua dată de desfășurare a evenimentului. Revenim cât de repede, REACHING for the STARS merge mai departe!

EVENIMENTUL STOMATOLOGIC AL ANULUI 2020 LA BUCUREȘTI

Revista “ACTUALITĂŢI STOMATOLOGICE”, aflată sub egida importantei publicaţii americane de specialitate, “Compendium of Continuing Education in Dentistry”, aniversează 20 ani de existenţă în cadrul unui EVENIMENT cu ţinută, pe care-l organizează în Bucureşti, vineri 20 martie 2020, în sala Majestic a teatrului Odeon. 

“Reaching For The Stars” are o înaltă valoare științifică datorată conferențiarilor, dar și o încărcătură emoțională prin dedicarea acestuia memoriei fondatorilor „Actualități Stomatologice”: Prof. Adi GARFUNKEL și Prof. D. Walter COHEN, două legende ale stomatologiei mondiale, două STAR-uri care au scris istorie în domeniu, fiind răsplătiți cu onoruri dintre cele mai înalte. Lor, deveniți acum două stelesclipitoare, le dedicăm cu mândrie celebrarea proiectului românesc „Actualități Stomatologice”, devenit realitate în urmă cu 20 ani, și pe care l-au lansat atunci, demult, cu entuziasm, l-au condus admirabil și l-au susținut în timp, cu modestia oamenilor de valoare.

STAR-urile prezente pe scena teatrului Odeon, Paulo MALO, DDS, PhD (Portugalia) & Sascha JOVANOVIC, DDS, MS (S.U.A.) sunt lideri recunoscuți ai implantologiei, fiind consacraţi pentru modalităţile inovatoare de tratament specializat. Aceștia au acceptat provocarea unei „competiții” profesionale cu privire una dintre cele mai controversate teme: To Graft or Not to Graft? This is the Question… The different paths for successful implants supported rehabilitation. Spectacolul științific este conceput ca un „duel” între cei doi lideri, fiecare argumentându-și poziția pro- sau contra- temei propuse, antrenând publicul în disputa de specialitate.

Se alătură „competiției” științifice echipa de medici chirurgi oro-maxilo-faciali condusă de Prof. Nardy CASPI de la cunoscutul centru medical HADASSAH, cu o serie de prezentări cu aplicabilitate imediată și propunând o reală dispută bazată pe cazuri clinice frecvent întâlnite, în cadrul unei sesiuni special concepută interactiv cu conferențiarii dar și cu publicul, cu privire la planul de tratament și pașii implicați pentru succesul fiecărui tip de provocare în parte.

Nu va lipsi nici perspectiva digitală asupra temei propuse prin conferința high-tech, cu cazuri clinice de reabilitare totală orală descrise detaliat atât ca abordare, planificare cât și ca etape de tratament, susținută de Dr. Doron HAIM, directorul Societății de Stomatologie din Israel, întregind astfel spectacolul promis.

Cele peste 7 ore de spectacol științific vor fi moderate cu abilitatea practicianului experimentat de către Dr. Ion NICOLESCU, provocțnd conferențiarii și publicul la o dezbatere bazat argumentată.

În deschiderea evenimentului ne vor onora cu prezența personalități academice din România și nu numai, fiind programată o ceremonie in memoriam, împreună cu recunoașterea meritelor celor implicați de-a lungul celor peste 20 ani de existență ai „Actualități Stomatologice”.

Cafeaua de dimineață vă așteaptă începând cu orele 8.00 iar spectacolul științific (9.00 – 18.30) este structurat în 4 sesiuni, cu trei pauze (două coffee breaks și lunch). Seara se va încheia cu un cocktail festiv (18.30 – 19.30) oferit deopotrivă participanților și conferențiarilor, urmat de vizionarea spectacolului muzical „Jurnalul lui Robinson Crusoe” al teatrului Odeon (19.30 – 20.45).

Va fi organizată o expoziţie de profil în foaierul sălii Majestic, cu participarea unor recunoscute companii cu profil stomatologic.Vă așteptăm sa fiți parte a ceea ce, cu siguranță, pe 20 martie 2020, la București va fi un EVENIMENT de referință în lumea medicinei dentare românești!

written by

The author didn‘t add any Information to his profile yet.

Comments are closed.

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!